Cine are nevoie de sufletul nostru gol?

Am început să resimt scrisul ca pe un act impudic. Să-ți descoperi sufletul într-o lume în care oamenii își descoperă trupurile este nepotrivit. Cine are nevoie de sufletul nostru gol? Mă uit cum se umple internetul de oameni „puternici”, „milostivi” și preocupați de suferința din lume și nu înțeleg unde a dispărut răul, minciuna, fățărnicia, invidia și hoția din aceasta lume?

Este ciudată pentru mine competiția de dezgolire a tot și a toate: oamenii se grăbesc să descopere tot, de la ce mănâncă la ce face copilul lor, cățelul lor, florile lor. Nu vă sperie cercul închis al universului omenesc? Tot mai închis. Aceleași poze, aceleași frunze, aceleași farfurii. Dar unde e sufletul?

Sufletul acela mic pe care a-l descoperi a devenit o împietate. Îmi veți spune că aveți suflet mare. Că distrubuiți buchete de flori cu inscripția „să aveți o zi binecuvântată”, îngeri și minute ascuțite la rugăciune. Cu cât mai multe și mai des, cu atât mai mare crește sufletul. De fapt nu mai avem ce spune. Ne robotizăm în măsura în care emoticoanele și banerele motivaționale ajung să ne reprezinte. Întotdauna există un citat care te salvează de la osteneală de a gândi, de a fi tu însuți, de a fi.

Părintele Savatie (Baștovoi)