Cine nu munceşte…nu mănâncă

Se spune că odată, în miez de vară, la Suceava, au venit nişte soli dintr-o ţară străină. Pasionat de buna gospodărie a pământului, măria sa, Alexandru-Vodă tocmai secera un lan de grâu lângă cetate. Observând cu câtă stimă îl sălutau drumeţii, unul dintre oaspeţi s-a intresat:

– Cine e bărbatul acela mândru care adună cu plăcere spicele în snopi?

– Păi…este domnitorul nostru, Alexandru cel Bun, i-a răspuns cineva.

Surprinşi să vadă un rege care munceşte alături de supuşii săi, cei trei soli s-au apropiat de el, l-au saluatat şi i-au strigat:

– Spor la lucru, Măria ta!

– Mulţumim! Poftim la treabă! le-a răspuns voievodul fără să-şi întrerupă munca.

Solii, însă, au crezut că domnitorul glumeşte, aşa că n-au îndrăznit să descalece şi să intre în lan, alături de ţăranii din Suceava. Abia la prânz a terminat măria sa munca şi, cum se obişnuieşte în popor după fiecare clacă, a fost întinsă chiar acolo pe loc, o masă lungă, la care se aşezau secerătorii.

La un capăt al mesei s-a găsit loc şi pentru solii străini, însă nimeni n-a venit să-i servească.

Citindu-le mirarea în priviri, Alexandtu cel Bun le-a explicat:

– La noi în ţară, cine nu munceşte…nu mănâncă. Apoi a ridicat o cupă cu vin şi a continuat:

– O ţară, ca să aibă de toate, trebuie să se bucure de 2 lucruri: de pace şi de oameni harnici!

***

Cu pacea am stat cum am stat, dar cu oamenii harnici ceva s-a întâmplat…Rar cine mai crede că „cine nu munceşte, nu mănâncă”.

Uitaţi-vă prin cafenele, pe la discoteci, prin baruri…o mulţime de tineri îşi irosesc viaţa în van, pe banii părinţilor care muncesc peste hotare (ca să nu mai pomenim de cei care înşeală, fură, iau mită şi se îmbogăţesc în timp ce ţara sărăceşte).

– De unde aceste mutaţii în sânul unui popor care preţuieşte hărnicia?

Auzindu-mi întrebarea, un bătrân de la ţară mi-a răspuns:

– Dacă vrem o ţară sănătoasă, atunci să nu uităm că munca e colacul de savare pentru suflet.

Extras din Fărâme de suflet, Aurelian Silvestru, Ed. Tocono, 2011, p. 272-274