Cinstindu-i pe sfinți, îl cinstim pe Dumnezeu

Sfinţii sînt acei oameni aleşi şi bineplăcuţi lui Dumnezeu pentru că s-au consacrat întru totul slujirii Lui. La început, în Noul Testament, toţi cei botezaţi în Hristos, toţi creştinii erau numiţi sfinţi. Mai tîrziu, denumirea de sfînt s-a restrîns numai la martiri întii, apoi a trecut la apostoli, prooroci, cuvioşi, mari învăţători. Totuşi un număr restrîns ce au dus o viaţă virtuoasă şi de desăvîrşire aproape de mucenicie erau socotiţi sfinţi.

   În Biserică, noi cinstim pe sfinţi pentru că aceştia au fost uniţi cu Dumnezeu prin harul Lui şi s-au învrednicit de o viaţă virtuoasă.

    Cinstind pe sfinţi, cinstim indirect pe Dumnezeu, căci spune Scriptura: ,,Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel Care M-a trimis pe Mine” (Matei X, 40). Cinstim pe sfinţii căci ei sînt  prieteni ai lui Dumnezeu: ,,Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (Ioan XV, 14; Iacov II, 23). Cinstim pe sfinţi şi-i invocăm în rugăciunile noastre spre a ruga pe Domnul Hristos pentru păcatele şi necazurile noastre. O facem aceasta pentru că ei încă în viaţă fiind s-au rugat pentru semenii lor. Astfel, Sfîntul Pavel, în multe din epistolele sale marturiseşte că se roagă pentru creştinii din comunităţile înfiinţate de el, (Filipeni I, 4; I Tesaloniceni I, 2-3; II Tesaloniceni I, 11; II Tesaloniceni I, 11; II Timotei I, 3).

    Viaţa sfinţilor, după moarte este asemănătoare cu cea a îngerilor (Luca XX, 36). Sfinţii au posibilitatea de a mijloci pentru noi la Dumnezeu pentru mîntuirea noastra, iar Parintele ceresc primeşte rugaciunile lor, căci spune Sfîntul Ioan Teologu: ,,Şi cînd a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douazeci şi patru de bătrîni au căzut înaintatea mielului, avînd fiecare alăută şi cupe de aur, pline cu tamîie, care sînt rugăciunile sfintilor” (Apocalipsa V,8;VIII, 3,4).

    Sfinţii sînt cinstiţi şi pentru faptul că ei servesc ca exemple de viaţă creştinilor de totdeauna, de aceea apostolul Pavel spune: ,,Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvîntul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa,, (Evrei XIII, 7).

    Din motivele arătate, creştinii îi cinstesc pe sfinţi şi le înalţă rugăciuni. Însă, să reţinem, închinarea, rugăciunea, are doua forme: a) închinarea sau rugăciunea către Dumnezeu, aceasta este o închinare desăvîrşită, şi b) închinarea sau cinstirea sfinţilor este o închinare relativă pe care o adresăm sfinţilor. Gestul este acelaşi: cînd ne închinăm lui Dumnezeu şi cînd ne rugăm sfinţilor, dar sentimentul interior este altul.

    Bineînţeles că mai sunt şi alte dovezi Scripturistice, dar aceste sunt unele din cele mai convingătoare, pentru ce Biserica cinsteşte pe sfinţi. E bine să ştim că cinstirea sfinţilor practicată de Biserica Ortodoxa dintru început a fot bazată pe Sfînta Scriptură şi tradiţia bisericească.  

Pr. Prof. C. Ioan

Îndrumător pastoral, pag. 69-73.

Arhiepiscopia Bucurestilor, 1981,