Circuitul binelui în natură

Unei tinere i-a înflorit cactusul. De patru ani stătea pe pervaz posomorât și „nebărbierit”, dar uite că pe neaşteptate a fâcut un asemenea cadou.

Cufundară în cugetarea la cactus, femeia a călcat pe picior în metrou un bărbat cu înfăţişare mohorâtă, dar nu a reacţionat cu enervare când acesta i-a făcut observaţie (de pildă, „dacă sunteţi atât de delicat trebuia să mergeți cu taxiul”), ci i-a zâmbit: „Pentru numele Domnului, nu vă supărați: n-am avut de ce să mă ţin. Dacă vreţi, călcaţi-mă şi dumneavoastră pe picior, şi o să fim chit.”

Bărbatul a înghiţit ceea ce îi stătea pe limbă, a coborât liniştit la staţia unde trebuia să coboare şi n-a ocărât-o pe vanzatoarea de la chioşcul de ziare, care-i dăduse greşit restul: „Nu-i nimic grav, mai număraţi o dată. Nici eu nu sunt azi prea tare la socotit„ – iar vânzătoarea, îmbunată vizibil, nu s-a apucat să dea la scădere presa nevândută, ci i-a dăru­it unui bătrân două reviste şi un teanc de ziare. Acestuia îi plăcea foarte mult să citească, dar cumpăra ziare mai ieftine. El a plecă acasă mulţumit, cu vraful de ziare sub braț şi când a întâlnit-o pe vecina de la etajul de sus nu i-a fă­cut scandal ca de obicei („copilul dumneavoastră sare prin casă ca un cal, de ce nu-l educaţi cum trebuie ?”), ci a excla­mat: „Ce a crescut fiica dumneavoastră! Nu-mi dau seama cu cine seamă-nă mai mult: cu dumneavoastră sau cu soțul? O să fie o frumuseţe, credeţi-mă, am ochiul format !”

Iar vecina și-a dus copilul la grădiniţă, după care a dat fuga la serviciu, la policlinică, unde n-a certat-o pe femeia zăpăcită care se înscrisese pentru consult la neuropatolog pentru ieri, dar a venit astăzi: „Lăsaţi, nu vă necăjiţi, şi eu mai uit! Staţi puţin, că mă duc la doctor să-l întreb dacă vă primește.

Iar femeia, la rândul său, n-a început să amenințe cu reclamaţii în toate instanţele, inclusiv tribunalul de la Strasbourg, pretinzând sa i se prescrie medicamentul- minune care nu a fost încă inventat, ci şi-a cerut scuze: „Sa ştiţi că nu m-am prostit de tot, înţeleg că bătrâneţea nu sc vindecă. Să mă iertaţi, domnule doctor, că v-am făcut capul calendar! Vin la dumneavoastră ca la serviciu”.

Iar doctorul s-a dus seara acasă. Pe drum i s-a făcut milă de băbuţă, s-a gândit: „Uite-aşa trece viaţa pe lângă noi”, şi pe neaşteptate i-a cumpărat soţiei un bucheţel de flori şi un tort. „Ce ne tot ciondănim mereu, parcă suntem copii! – i-a zis, sărutând-o şi îmbrăţişând-o. Uite, ţi-am cumpă­rat un tort, numai că am pus din greşeală mapa pe el. Dar nu-i nimic, asta nu influenţează calităţile gustative! Şi flori ţi-am cumpărat – ce-i drept, şi pe ele le-am cam tur­tit cu mapa, s-au şifonat. Poate o să se învioreze.”

– O să se învioreze! – a zis cu încredere soţia. Le reani­mam noi. Imaginează-ţi: astăzi când m-am trezit, m-am uitat – şi ce crezi? A înflorit cactusul! Vezi?”

Bună povestire! Omul bun te şi învaţă să faci binele – şi asta fară cicăleală!

Din Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite, Ed. Sophia, 2014, p.117-119