Citiţi-mi mie şi vă faceţi sănătos şi sfinţia voastră!
6:00, luni, 30 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: boala, Cuviosul Paisie Olaru, rugăciune, sfaturi duhovnicești

Odată a venit la părintele o bătrână bolnavă să-i citească rugăciuni de sănătate. El i-a răspuns:
– Şi eu sunt bolnav! Cum să-ţi citesc? Iar bătrâna i-a zis:
– Citiţi-mi mie şi vă faceţi sănătos şi sfinţia voastră!
Într-adevăr, după ce i-a citit câteva rugăciuni, s-au făcut sănătoşi şi părintele şi bătrâna, cu darul lui Hristos.
Când pleca vreun părinte din obşte în călătorie şi venea la bătrânul să ia binecuvântare, Părinte Paisie îi spunea:
– Să nu spuneţi nimănui nimic despre mine, nici de bine, nici de rău!
Odată a venit la Mănăstirea Sihăstria un creştin de departe, dorind să cunoască pe Părintele Paisie. Auzind că este în grădină la ascultare, s-a apropiat de intrare şi, văzându-l l-a întrebat chiar pe el:
– Cine este Părintele Paisie, că doresc să vorbesc cu dânsul?
Iar bătrânul, smerindu-se, i-a spus:
– Este un călugăr, neputincios şi bolnav! Ce treabă aveţi cu el?
Dar văzând pe credincios că pleacă întristat de la dânsul, l-a ajuns din urmă, l-a invitat la chilia sa şi mult l-a folosit cu cuvântul său blând şi smerit.
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, p. 114


Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sf. Maslu, deoarece moare? Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat...
Deși mierea de albine și zahărul sunt la fel de dulci, există o diferență profundă între aceste două alimente, reprezentată...
Pe vremea împărăției păgânului Maximian, cumplitul muncitor al creștinilor, toată lumea era acoperită cu întunericul păgânătății închinării la idoli. Atunci...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Dacă îl stăpâneşte pe om zgârcenia, boală mai mare nu există. Economia este bună, dar să ia aminte omul ca...
Arhimandritul Emilian a fost egumen al Mănăstirii Simonos Petras din Muntele Athos între 1973 și 2000, de la care a...
Înaintea acestor vindecări, nu rareori Domnul spunea: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale (Marcu 2, 5), după care urma izbăvirea de boală....

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova