Colapsul creștinismului în Marea Britanie

Titlul alarmant al comentariului de astazi este o forma „atenuata” inspirata de un articol cu un titlu si mai alarmant: „2067: The End of British Christianity” („2067 – sfarsitul crestinismului britanic”) publicat de The Spectator in iunie anul acesta. Articolul reda un portret sumbru al crestinismului in Marea Britanie. Conform articolului, ultimul crestin din aceasta tara se va naste in 2067. Atunci Marea Britanie va inceta sa mai fie „mare” si se va transforma in altceva, un „altceva” care inca acum incepe sa se profileze la orizont. Un „altceva” care nu va mai fi crestin si va reflecta ciocnirea intre secularism si religiile care inca vor mai fi practicate in insulele britanice la vremea aceea – in principal islamul.

Marea Britanie a devenit „mare” in Secolul XVIII cind britanicii au colonizat o mare parte a lumii. Pe unde au ajuns, au dus cu ei crestinismul, au extins civilizatia crestina dincolo de limitele geografice ale Europei si au dus cu ei faimoasa King James Bible, care a avut mare influenta asupra civilizatiei coloniale.

Fara crestinism si fara Biblie, insa, Marea Britanie va deveni… Britania, asa cum ea a fost cunoscuta in vremea romanilor, cind triburile britanice si celtice erau pagane.

Autorul nu glumeste. Atentioneaza. Isi bazeaza articolul pe datele demografice si statistice emise periodic de guvernul britanic, sondaje de opinie, ori date publicate de Biserica Anglicana. Recensamintul din 2011 denota ca in cei 10 ani precedenti numarul crestinilor nascuti in Marea Britanie a scazut cu 5,3 milioane – 10.000 pe saptamina. In Marea Britanie nu se mai nasc crestini. Sunt „importati” prin imigratie, dar prea putini – asa incit, in 2067 crestinii in Marea Britanie, afirma autorul, „will become statistically invisible” („vor deveni invisibili din punct de vedere statistic”).

Comentariul nostru de astazi trebuie cunoscut de fiecare roman. Pentru ca factorii care tind spre colapsul crestinismului in Marea Britanie sunt la lucru si in Romania: ascensiunea ateismului, intensificarea secularismului (atit in afara Bisericii cit si in interiorul ei), multiculturalismul, materialismul, hedonismul, respingerea si denigrarea valorilor traditionale si a traditiei crestine. Guvernele britanice grabesc si ele „moartea crestinismului” promovind secularismul, discriminind impotriva crestinilor, ridiculizind crestinismul, legiferind in detrimentul acestuia si respingind valorile morale si traditionale.

Tendinte identice se manifesta si in Romania. Cu toate ca, in sondajele de opinie realizate recent de ProTV, romanii stau bine, cel putin pe hartie, privind religiozitatea si credinta, asta nu inseamna ca lucrurile vor continua sa ramina asa. 96% dintre romani cred in Dumnezeu si se considera foarte religiosi ori religiosi, 45% merg la biserica saptaminal, 69% se roaga zilnic, si doar 1,1% se declara atei. Dupa doua generatii care au trait sub comunism, aceste date statistice nu arata tocmai rau. Dar asta nu inseamna ca ceea ce se intimpla in Marea Britanie nu se poate intimpla si la noi.

Extrapolarea datelor statistice nu este o predictie. Dar nu se poate nega ca bisericile britanice se confrunta cu probleme serioase. Se spune des ca bisericile si congregatiile Marii Britanii se micsoreaza, dar asta nu e indeajuns pentru a exprima dimensiunile dezastrului cu care se confrunta crestinismul britanic. La fiecare zece ani, recensamintul populatiei reda in detalii situatia critica: intre 2001 si 2011 numarul crestinilor nascuti in Marea Britanie a scazut cu 5,3 milioane – cam 10.000 pe saptamina. Daca aceasta rata a declinului continua, misiunea sfintilor din trecut care i-au crestinat pe britanici, irlandezi si scotieni va ajunge la final in 2067. Acesta va fi anul in care crestinii vor deveni „invizibili” din punct de vedere statistic.

Pretutindeni, bisericile vor fi fost deja adaptate pentru folosinte seculare, demolate ori abandonate. Catedralele noastre vor supravietui, dar nu vor fi catedrale adevarate pentru ca nu vor avea episcopi. Declinul Bisericii Anglicane e mai accentuat decit al oricarei alte denominatii religioase. Daca va continua la acelasi pas, asa cum sugereaza ultimele sondaje de opinie, anglicanismul va dispare din Marea Britanie in 2033. Intr-o zi, ultimul britanic crestin nascut in Marea Britanie va muri – si acesta va fi sfarsitul.

Aceste extrapolari statistice sunt bazate pe cele mai bune si precise date disponibile: rezultatele recensamintelor, sondajele de opinie si alte studii similare. Dar pentru ca aceste surse statistice sunt obtinute si interpretate in mod diferit, este imposibil sa creezi o singura proiectie liniara. Extrapolarile nu sunt identice cu predictiile. Deci, sunteti incurajati sa priviti viziunea apocaliptica a crestinismului in Marea Britanie cu scepticism. Dar, totusi, punctul esential ramine: crestinismul moare in rindul populatiei anglo-saxone si celtice a Marii Britanii. Evenghelia pe care misionarii crestini au adus-o in insulele britanice in anul 597 este respinsa in mod decisiv. Avind in vedere ca descendentii anglo-saxonilor si al celtilor constituie 90% din populatia crestina a Marii Britanii, situatia reprezinta o pierdere devastatoare pentru credinta crestina. Si totul s-a petrecut atit de repede. Anglicanii in special isi abandoneaza credinta intr-un ritm incredibil. Conform sondajelor de opinie numarul anglicanilor a scazut de la 40% din populatia Marii Britanii in 1983 la 29% in 2004 si la 17% in 2014. (…)

Fostul Arhiepiscop al Bisericii Anglicane, Lord Carey of Clifton, a atras atentia luna trecuta ca Biserica Anglicana e „la un pas de disparitie”. Ultimele date furnizate de sondajele de opinii confirma aceasta concluzie. Intre 2012 si 2014, proportia britanicilor din Biserica Anglicana a scazut de la 21% la 17%, o pierdere de 1,7 milioane in doar doi ani. La asta poate te-ai astepta daca Biserica Anglicana ar fi fost implicata in scandaluri serioase, de exemplu de pedofilie. Dar nu a fost.

Numarul catolicilor in Marea Britanie a scazut de la 10% la 8% intre 1983 si 2014. Dar acest declin ar fi fost cu mult mai mare in absenta influxului masiv al catolicilor din Europa, America Latina, Africa si Filipine. Nu e de mirare, deci, ca Vincent Nicholas, primatul Bisericii Catolice, accentueaza „invatatura Evangheliei” de a primi imigranti. Dar el se insala daca crede ca strainii catolici vor continua sa umple bancile bisericilor. Tinerii polonezi din Anglia si Tara Galilor sunt cu mult mai putin religiosi decit acum zece ani. M-ar surpinde daca mai mult de o cincime dintre ei participa la slujbele religioase. Si asta se aplica si Scotiei. Polonezii care intaresc parohiile catolice scotiene nu o vor mai face multa vreme. Intre timp, procentul celor care se identifica cu Biserica Scotiana („Church of Scotland”) s-a prabusit: a scazut de la 36% dintre scotieni in 2001 la 18% in 2013.

Din ce cauza se confrunta crestinismul britanic cu aceasta catastrofa? Nu exista un singur rapuns, dar se impune o atentionare – secularismul. Deseori auzim plangeri privind secularismul militant si excluderea religiei din spatiul public. Multi crestini cred ca singurul lucru care-i impiedica sa-si practice credinta in libertate e conspiratia organizata de Paul Toynbee, Richard Dawkins si BBC [Nota AFR: Toynbee si Dawkins sunt printre ateii britanici cei mai notorii si agresivi]. Pe de alta parte, BBC e partinitoare impotriva crestinilor si ingnoranta privind crestinismul.

Dar, pe de alta parte, secularismul a intrat si in biserici. Se accentueaza deseori, si pe bund credinta, ca secularizarea care se petrece in biserica e la fel de importanta ca si secularizarea din afara ei. Sociologul american James Davison Hunter a explorat acest fenomen in doua carti ale lui, Culture Wars  (1991) („Razboiul culturilor”) si To Change the World (2010) („Schimbarea lumii”). Hunter e nepoliticos cind se refera la crestinii „de stanga” care afirma ca incalzirea globala ori hartuirea sexuala in campusurile universitare sunt subiecte care apartin teologiei crestine. Dimpotriva, zice el, crestinii care sunt preocupati de astfel de cauze sunt, de fapt, persoane secularizate. Iar daca agenda lor are succes, biserica pierde. La fel se poate spune si despre crestinii conservatori care fac cruciade impotriva avortului si a casatoriilor homosexuale. Pina acuma nu au reusit sa le interzica prin lege. Dimpotriva, casatoriile homosexuale si avortul inca sunt legale in America. La fel si in Marea Britanie, unde in 1967 catolicii au lansat o campanie fara success de abrogare a legii avortului. Aceste esecuri, insa, nu pot fi atribuite popularitatii avortului. Ele sunt semne ale stingerii treptate a crestinismului in Marea Britanie si America.

E vremea, deci, sa abandonam notiunea ca America e cumva speciala privind religia ori dovada ca religia poate supravietui foarte bine intr-o democratie avansata din punct de vedere industrial. Luna trecuta [mai 2015], Pew Research a publicat un studiu gigantic privind modificarile religioase din America. Doar 57% dintre americanii nascuti intre 1981 si 1996 se mai identifica drept crestini. 36% dintre tinerii intre 18 si 24 de ani sunt fara apartenenta religioasa. La fel, in Marea Britanie, ultimul recensamint indica ca proportia persoanelor care nu se afiliaza religios a crescut de la 15% in 2001 la 25% in 2011. Ba mai mult, sondajul British Election Survey spune ca 45% dintre britanici nu se identifica cu nici o denominatiune religioasa.

Am comparat Anglia cu America pentru ca ele au atitudini radical deferite privind crestinismul. Dar directia e aceasi. Si asta e adevarat cu toate ca America nu are o populatie mare de musulmani. Sa nu ne pierdem, insa, in discutia noastra discutind islamul. Cu toate ca islamul va deveni cea mai raspindita religie in Marea Britanie pe parcursul acestui secol, nu islamul goleste bisericile de la tara. Inamicul mortal al crestinismului occidental nu e islamul, ci procesul extrem de complex al secularismului.

(…) James Davison Hunter e un crestin traditional, dar crede ca a aflat calea de iesire din impasul cu care bisericile se confrunta – urmarea poruncilor lui Iisus si prezenta Lui in inimile noastre ne va schimba pe noi si societatea. Dar si perspectiva asta mi se pare ca ignora realitatea ca religiile mor, cel putin la nivel local unde nimeni nu poate fi constrans sa mearga la slujbele religioase. Eu sunt catolic si cred ca portile locuintei mortilor nu vor birui Biserica cladita de Sfantul Petru. Totdeauna va fi cineva care sa ia locul „ultimului crestin”. Dar nu neaparat in Marea Britanie.