Colinde şi activităţi pentru copii la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni
13:00, miercuri, 9 ianuarie, 2019 | Cuvinte-cheie: colinde, manastirea suruceni

Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie, vei citi în cei care vor urma. (Sfântul Paisie Aghioritul)
„Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca”, spunea un celebru educator. Acestor mesageri ai viitorului nostru Biserica trebuie să le fie sprijin, pentru ca urmașii noștri să se poată bucura de un viitor călăuzit de lumina învățăturii lui Hristos.
Copiii sunt nu doar viitorul nostru, ei reprezintă viitorul şi sprijinul Bisericii. Astfel, trebuie să-i ajutăm să devină mlădițe vii și roditoare ale acesteia, căci fără ei misiunea Bisericii nu va fi la fel de convingătoare.
În aceste zile, trăim bucuria Întrupării Mântuitorului, o bucurie pe care sufletele noastre vor să o împărtăşească și celor din jur. Cu acest prilej, a doua zi după Naşterea Domnului, Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a organizat o sărbătoare de suflet pentru copii, dar și pentru părinții acestora.
Tot ce e bun și frumos începe cu Dumnezeu și cu rugăciune. În dimineața zilei, în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae a fost oficiată Sfânta Liturghie în cinstea Soborului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după care a urmat un program dedicat copiilor.
Copiii care vin în biserică aduc cu ei dragostea sinceră faţă de Dumnezeu, iar pentru ca în perspectivă să poată sluji lui Hristos şi Bisericii Sale trebuie să-i ajutăm să aparţină lui Dumnezeu, să devină fii al lui Dumnezeu, să devină ucenici ai Mântuitorului Hristos şi să se depăşească pe ei înşişi, orientându-şi întreaga viaţă după îndemnurile Evangheliei.
Părintele Teofil Părăian spunea: nu poţi să ceri unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Dacă vrei să mergi cu el, te laşi tu după el, nu-i ceri nişte lucruri pe care nici tu nu le-ai făcut când erai copil, dar nici nu le-ai fi putut face.Nu putem să-i învățăm pe copiii noștri trăirea credinței, decât la nivelul lor. Trebuie să le oferim posibilitatea să-L cunoască pe Dumnezeu prin ceea ce le este drag și apropiat, prin activități și jocuri, prin împărtășirea propriilor trăiri și gânduri, prin poezii și cântece, și desigur, prin minunatele colinde.
Mai recomandată este fapta decât vorba, ne învață Sfinții Părinți, astfel, și Sărbătoarea de astăzi organizată de egumena Epistemia (Goncearenco) împreună cu obștea monahală s-a axat pe implicarea copiilor în diverse activități prin care să cunoască mai multe despre Nașterea Mântuitorului Hristos și darurile oferite oamenilor de Dumnezeu.
În debutul evenimentului, prot. Victor Ceresău s-a adresat către cei prezenți cu un cuvânt de felicitare cu prilejul Sărbătorilor, accentuând importanța de a ne trăi autentic credința și a ne bucura de valorile strămoşeşti tradiţionale.
Preoteasa Uliana Ionașcă le-a propus copiilor mai multe jocuri și activități menite să cunoască Naşterea Mântuitorului Hristos și să se cunoască între ei. Principala atracţie au fost activitățile de modelare a peşterei în care s-a născut Mântuitorul, dar și de descoperire a darurilor cu care bunul Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare.
În această perioadă colindele sunt cele care ne bucură sufletele, vestind tuturor Nașterea Domnului Iisus Hristos. Puține popoare au reușit să redea minunea întrupării Fiului lui Dumnezeu cu o îmbrățișare atât de caldă și gingaşă, precum a făcut-o poporul român în colindele sale. Este de datoria noastră să le păstrăm și să le transmitem generației în creștere. Dovadă că această tradiție este vie și lucrătoare ne-au arătat-o copiii prezenți la eveniment. Fiecare dintre ei și-a dorit ca printr-o colindă, poezie sau cântec să devină un vestitor al Nașterii Pruncului Sfânt. Pentru ca bucuria copiilor să fie deplină, au fost răsplătiţi cu dulciuri, cărți și jucării.
Nădăjduim că această sărbătoare va deveni una tradițională și va continua șirul activităților desfășurate la Mănăstirea Suruceni întru sprijinul tinerelor vlăstare ale Bisericii, pentru a-i ajuta să trăiască şi să iubească Evanghelia ca pe ceva viu şi lucrător, care să devină și esenţa vieţii lor.
A consemnat, Natalia Lozan













Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” din Chișinău vă invită la Atelierul de colinde tradiționale, dedicat copiilor și adolescenților pasionați...
Corul arhieresc al Mănăstirii Curchi – „O venit la noi Domn Bunu”. Versuri și melodie de pr. Cristian Alexandru, aranjament:...
Colind „Om frumos”, glas 1, muzică și versuri – Mănăstirea Nera....
Corul arhieresc al Mănăstirii Curchi – Astăzi se vestește! Colind popular ucrainean. Traducere și aranjament: D. Buga....
Corul arhieresc al Mănăstirii Curchi – „Din cer senin” (colind) Armonie și aranjament: Dumitu Buga. Solo: Ion Timofti...
Mai e vremea de colinde. Colindătorii asociației ,,Clopotnița ” în s. Țarigrad, r. Drochia....
Joi, 26 decembrie 2024, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldove, Sectorul...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău