Gânduri la Întâmpinarea Domnului

E zi de hram la paraclisul ”Întâmpinarea Domnului” din campusul Universității de Stat din Moldova. Aproape de douăzeci de ani am parte de sărbătoare la acest sfânt locaș. Ba mai mult, e prima biserică în care am fost la serbarea hramului. Eram în anul întâi de facultate când a venit arhiereul la hramul capelei studențești. Fiind pe post de tipicar, am citit ceasurile dinaintea Liturghiei, apoi am rostit predica. Bine că eram îmbrăcat într-un stihar, și astfel nu mi se vedeau picioarele tremurând de emoții.

De atunci praznicul Întâmpinării Domnului este cu totul aparte, pentru că e ziua când am făcut primii pași pe calea slujirii într-o biserică plină de preoți și studenți.

Pe cât de plăcute și pline de emoții au fost acele clipe, pe atât de triste, căci biserica studențească se mai simțea văduvită după atâția ani de profanare a credinței. Tocmai la Vecernia din ajunul hramului a căzut o bucată de tavan, iar femeile ce îngrijeau de biserică se gândeau ce-ar mai putea așterne din țolince pentru a nu se vedea podeaua jerpelită după atâtea lecții de sport.

În anii studenției visam să ajung cândva cu bani pentru a putea contribui la renovarea acestui monument bisericesc. Anii au trecut și am ajuns nu atât cu bani, cât binecuvântat să-mi duc slujba și să pot coordona lucrările de renovare a acestui lăcaș.

Probabil e cea mai scumpă biserică, deorece aici m-am spovedit, m-am împărtășit, m-am învățat a citi, a sluji… lucrări cu și prin care trăiesc.

Când a fost resfințită în primăvara anului 2007, aveam impresia că gata, am finalizat cel mai greu lucru. Însă greul abia începuse. Una e să repari zidul, alta să îndrumi oamenii pe calea credinței.

Credeam că biserica va fi neîncăpătoare, deoarece la universitate erau peste 20 de mii de studenți. Însă clopotele nu prea se aud, flyerele cu mesaje creștine nu sunt citite de cei din stradă și prea puțină lume are poftă de hrană duhovnicească, dar și mai puțină e gata să renunțe la viața păcătoasă și să se pocăiască. Abia atunci am înțeles că turma lui Hristos e cam mică și săracă, că toți se declară creștini și mai nimeni nu trăiește credința dreptmăritoare.

Credeam că an de an tinerii din jur vor deveni tot mai smeriți, mai evlavioși, astăzi vezi viceversa.

Aștepți să vină și la hram tot mai multă lume, însă vin cam aceleași fețe.

Totuși e praznic și înțelegi că trebuie să te bucuri și să speri că va fi mai bine, că lumea va deveni mai bună, cu mai multă râvnă și va fi tot mai responsabilă de viața personală.

Astăzi avem oameni mai copți în credință, cu luare aminte, vezi tineri care merg cu și pentru Hristos. Astfel, vezi că nu este nimic în zadar. Vezi că credința semănată undeva încolțește, vezi că viața-i frumoasă, că lumea e bună, că e plină de dragoste… depinde cum o privești, cum îți sunt ochii.

Fie ca praznicul Întâmpinării să ne facă destoinici de a-L primi pe Hristos în inimile noastre!

Preot Octavian Moșin