Comoara pierdută

Un om, umblând odată pe ţărmul mării, a găsit un săculeţ cu pietre negre şi mărunte.

Mergând încet pe drum şi, neavând ce face, scotea pietre din săculeţ şi arunca în păsări cu ele. A mers şi a zvârlit toate pietrele afară de una, pe care a dus-o acasă.

Acolo, a arătat-o unui vecin, care, văzând-o, a întrebat cu mirare:

– Unde-ai găsit-o? Piatra aceasta este de mare preţ.

Aflând aceasta omul acela nepriceput, a plecat pe malul mării, să găsească pietrele aruncate, dar n-a mai găsit nimic. Ce mare i-a fost durerea, înţelegând ce comoară a pierdut!

Aşa facem si noi adesea cu zilele vieţii noastre. Fiecare an, fiecare lună, fiecare zi sau ceas al vieţii noastre, sunt atâtea comori pe care ni le dă Dumnezeu, ca să le folosim pentru mântuirea noastră si ajutorarea semenilor, iar noi ades le risipim pe lucruri deşarte. Iar vremea trece si întoarcere n-are, aşa că pătimim si noi ca acela care arunca zadarnic pietrele găsite pe malul mării.

Din În căutarea bucuriei. Ed. Cartea Ortodoxă, 2009, p.146-147