Confesiunea în conflict cu medicina. Povestea unei tinere mame care a ajuns prea târziu la medic din cauza convingerilor religioase
Unii oameni renunţă la orice ajutor din partea medicului din motive religioase, chiar dacă suferă de boli grave. Ei spun că rugăciunile şi paza Domnului sunt mai bune decât orice medicament şi au tot dreptul de a alege o astfel de cale. Specialiştii recunosc faptul că se mai întamplă şi minuni, dar atrag atenţie că, fără asistenţă medicală calificată, viaţa unui bolnav este în mare pericol.
Acum o săptămână, la spitalul de urgenţă din Chişinău a fost adusă o tânără mamă în stare gravă. Cu aproape un an şi jumătate în urmă, femeia a fost diagnosticată cu cancer de col uterin.
Acum ea se află în secţia de reanimare, iar medicii susţin că dacă ar fi fost internată la timp, şansele ei de a se vindeca erau cu mult mai mari.
„Ea a fost depistată încă cu 18 luni în urmă. Era însărcinată şi a stat la evidenţă şi i-au spus că are celule canceroase. Nu a vrut să se trateze”, ne-a declarat medic onco-ginecolog, Spitalul Oncologic, Nircea Sofroni.
Sora Margaretei, Angela, spune că totul a început acum şapte ani, când tânăra a întâlnit bărbatul ce i-a devenit soţ. Atunci, era studentă. În scurt timp, schimbările au devenit evidente.
„În fuste lungi şi cu băsma pe cap. Ei cu totul parcă-s pe altă planetă. Nu vede viaţa reală. Degrabă e sfârşitul lumii, vor umbla dragoni pe drumuri şi ne vor mânca”, spune Angela.
Angela nu a ştiut mult timp de boala de care suferea sora ei.
„Am văzut că ea trei zile vomita, urina cu sânge, avea faţa umflată şi toată galbenă ca lumânarea. I-am spus, cheamă ambulanţa, că nu ştiu ce-ţi fac, o să vină poliţia şi o să răspunzi pentru viaţa ei că ai ţinut-o în casă şi a murit în casă”, mai spune Angela.
Nu le-a fost uşor nici medicilor să-i convingă pe soţ şi pe rudele acestuia să accepte de urgenţă tratamentul, inclusiv să-i fie făcută femeii transfuzie de sânge.
„Până la sfârşit, l-am convins şi pe soţ, desigur că a trebuit să discutăm mai mult timp, şi deja acum este de acord ca ea să fie tratată”, ne-a declarat medicul onco-ginecolog, Mircea Sofroni.
Odată cu creşterea numărului sectelor, dar şi a cultelor înregistrate, s-a majorat numărul oamenilor care nu vor să audă de medic.