Header image

Conștiință ecologică în parohie

10:30, duminică, 25 mai, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

În acest articol nu dorim să discutăm în amănunt ceea ce probabil mulți dintre noi deja cunosc sau au auzit despre așa-numită „divinizare a ecologiei și comportare” a Bisericii Ortodoxe (față de probleme ecologice).

Menționăm cu certitudine că acte de divinizare acestui subiect în cadrul Bisericii Ortodoxe nu sunt bazate doar pe discuții, dar și pe niște activități dinamice și informaționale, așa cum sunt și în toată lume. Dezvoltarea și formarea spirituală a fiecărui creștin se începe în Biserica prin inițiere în apa Botezului. În continuare ne inițiem, îndulcindu-ne prin tămăduirea rănilor noștrii cu ulei. Iar alte două materii importante – pâinea și vinul, care în cadrul liturghii devin Trupul și Sângele lui Hristos, sunt un simbolul sacru care unesc pe toți creștinii.

Pe parcursul anului liturgic putem găsi numeroase exemple narative ecologice și raporturi între omul și natură. Toate texte liturgice din Săptămâna Patimilor, precum și din cadrul întregii Patruzecimi, ne fac părtași și viețuitori ai Edemului, la fel al Împărăției lui Dumnezeu, adică cu însuși natură. Imnografia Bisericii Ortodoxe formează și ea o importantă temelie educativă unui nou comportament ecologic.

Un creștin cu credință curată știe că violență față de specii naturale provoacă mânia lui Dumnezeu, care se manifestă sub forma așa-numitului răului augur sau a calamității, adică „mâniei lui Dumnezeu” fără ca să poată să se împotrivească. Biserica ne învață că Dumnezeu „a întârit lumea” și „cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât de nepătrunse căile Lui” (Rom. 11, 33). Creștinul este responsabil pentru ocrotire naturii și ca urmare, fiecare catastrofă se consideră un „păcat grav”.

Cultura ascetică sau cultura cumpătării – în contradicție cultura civilă a consumului, în baza căreia trăiește și se dezvoltă omul – este încă o confrimare care demonstrează că problema ecologică, precum și orice altă problemă socială rămâne problemă de bază a eticii și a moralității! Însă cultura ascetică vede lume într-o stare de cădere împreună cu omul. Vede la fel pe om, dar și întreaga lume spălată de păcat prin Învierea lui Hristos. Vederea respectivă a lumii crează răsponsabilități. Siguranța și responsabilitatea acestora nu înlăturând oricare programă ecologică, mișcare sau organizare. Creștinul exprimă responsabilitatea sa vis-a-vis de lume prin intermediul comportării sale.

Nu poate să existe o trăire adevărată, atunci când omul evită să privească drept în ochi rădăcinele problemelor ecologice. Pentru că sunt amenințați, deranjați și suferiți. Mai mult decât atât, ele alcătuiesc prepoziție substanțială de revizuire a mentalității față de universul, după părerea parohiei. Din moment ce poate să existe conștiință parohială, adică prin nașterea indivizelor în domeniul relațiilor sociale bisericești, poate să existe și contiență ecologică. Parohie trebuie din nou să devină laborator conștiinței ecologice a oamenilor și în special a tineretului nostru.

Biserica celui de al treilea mileniu este chemată să facă operații de motivare, să preia totul ceea ce oferă noul mod de viață, să nu refuzăm nici o realizare omenească, și să evidențiem trăire acestuia în cadrul comuniunii în dragoste cu Dumnezeu, cu aproapele și natură. Responsabilitatea noastră presupune conștientizarea chemării Bisericii celui de al treilea mileniu să „dezbrace de omul cel vechi” și să-l îmbrace cu cel nou, re-înnoit „spre deplină conștiință, după chipul Celui ce l-a zidit” (Col. 3, 9-10).

Traducere din neogreacă de preot Maxim Melinti după Constantinos V. Zorbas, Doctor în teologie și sociologie

Contact Form Powered By : XYZScripts.com