Continuă campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane” - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Continuă campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”

19:48, vineri, 28 octombrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Recent cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir s-a dat start campaniei „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”. Biserica Ortodoxă din Moldova își propune de a asigura asistenţa religioasă atât bolnavilor, cât şi a familiilor acestora, de asemenea pastoraţia ramificându-se şi spre cei care sunt conducători, medici, asistenţi şi toţi ostenitorii unui spital.

Dialogul dintre medicină şi Biserică, dintre medici şi preoţi se dovedeşte a fi viabil şi necesar, deoarece în centrul acestei problematici ne întâlnim cu omul suferind, cu omul bolnav trupeşte şi sufleteşte, cu omul care în încercările prin care trece se luptă cu suferinţa, căutând sursele refacerii sănătăţii nu numai în ştiinţa şi practica medicală, ci mai ales la Dumnezeu, de la care aşteaptă ajutorul prin Biserică, prin medic şi preot deopotrivă.

În această săptămână în cadrul campaniei „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”, preoții din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Spitale au fost vizitate următoarele Instituții Medicale:

  • Institutul de Medicină Urgentă.
  • Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății.
  • Spitalul Municipal Nr.4.

În urma acordului de colaborare încheiat recent cu Institutul de Medicină Urgentă din Capitală, preotul Marin Cij, președintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală, împreună cu preotul Mihail Bortă, desemnat pentru deservirea spirituală a acestei instituții au adus primul lot de literatură religioasă, în vederea amenajării unui compartiment de carte moral-spirituală în cadrul bibliotecii spitalului.

La Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății și Spitalul Municipal Nr.4, preoții au purtat discuții cu conducerea despre semnarea unui parteneriat de colaborare.

În discuția cu Directorul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății, Dl Gheorghe Țurcanu, părintele Marin Cij i-a adus la cunoștință intenția membrilor Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale de a organiza conferințe, întruniri și discuții moral-spirituale cu personalul medical și pacienții spitalelor.

Vizitând Spitalul Municipal Nr.4, preoții au comunicat cu Directorul instituției mediaclae Dl Valeriu Cernețchi, aspecte legate de misiunea preotului la patul bolnavului, mai ales în situaţii-limită, când viaţa pacientului atârnă de un fir de aţă.

Campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane” inițiată de Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale în colaborare cu Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media are menirea de a crea punți de colaborare cu Instituțiile Medicale din mun. Chișinău și intensificarea misiunii preoţeşti alături de actul medical.

Sectorul Sinodal Activitate Spirituală

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Contact Form Powered By : XYZScripts.com