Copii pe care nu-i vedem

Societatea de astazi tinde să-și asigure confortul sub diferite aspecte. Preferăm să nu observăm sau să trecem cu vederea lucrurile care ne deranjează. Cam în această situație se află copiii cu necesități speciale, copii care sunt o realitate, dar nu se încadrează în tabloul nostru despre lume.

Nu demult am nimerit într-o excursie în compania unui grup numeros de copii cu dizabilități și cu părinții lor. A fost o încercare la nivel psihologic destul de complicată. Nu eram pregătită pentru această situație, pentru a privi în ochii lor și ai părinților acestora.

Cele câteva ore petrecute împreună cu ei s-au transformat în lecții cu efect puternic asupra mea. Am văzut cum poți iubi necondiționat odrasla ta, indiferent daca ea îți raspunde sau nu. Fiindcă iubirea se simte, se propagă de la suflet la suflet, de la om la om fără a fi nevoie de cuvinte şi fiţi siguri fiecare dintre aceşti copii are nevoie de aceasta.

Părinţii pe care i-am cunoscut sunt exemple de curaj, care depăşesc mulţime de obstacole zilnic, care încearcă să-i convingă şi pe ceilalţi că viaţa trebuie trăită cu orice fel de boală. O spun în contextul în care tot mai mulţi adepţi ai confortului sunt în stare să meargă la crimă, pentru a ,,curăţa’’ societatea de persoane cu maladii grave.

Noi însă avem nevoie să cunoaştem aceşti micuţi. Nu e uşor! Dar căile uşoare nu duc spre Dumnezeu. Cunoscându-i ne putem da seama despre lucrurile cu adevărat importante, putem înţelege cât de valoros e un zâmbet de copil. Şi încă ceva, să nu se teamă familiile de a avea mai mulţi copii. Pentru că datorită jocului cu fraţii lor, datorită iubirii reciproce, copii cu grave afecţiuni au mai mari şanse să-şi depăşească neputinţa, să se integreze în comunitate, să se dezvolte firesc.

Ceea ce trebuie să facem noi e să nu-i lăsăm în izolare. Copiii cu nevoi speciale speciale există! Ei nu necesită compasiune, ci pur şi simplu afecţiune, grijă, devotament, de fapt, lucruri de care e însetat orice suflet omenesc.

Cebanu Ecaterina