Corul Buna Vestire din parohia Sălcuța la cel de-al 23-lea an de veste bună
19:07, marți, 7 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: Buna Vestire, cor de copii, parohia Sălcuţa

Se știe că pentru a ajunge cu adevărat la inima, sufletul și conștiința omului, e nevoie de foarte multă muncă și dăruire de sine. Acest adevăr se desprinde și de pe chipurile unor copii și tineri care de ani buni își dăruiesc clipele frumoase ale anilor de școală unei activități mai rar întilnite prin localitățile noastre.
Este vorba despre membrii colectivului artistic Buna Vestire din satul Sălcuța, raionul Căușeni, ai corului care poartă numele frumoasei sărbători de astăzi. Și nu este un cor obișnuit, este o adevarată mîndrie pentru întreaga țară și în special pentru satul nostru, fiind cel care vestește tot ce e frumos și sfînt, aducînd lumină în sufletele și casele oamenilor.
Corul „Buna Vestire” și-a început activitatea în anul 1992 sub egida părintelui Nicolae Jelihovschi, care pînă în prezent poartă aceasta cruce, una deloc ușoară, dar care întotdeauna a adus rezultate remarcabile. Acest colectiv este susținătorul slujbelor religioase la Biserica din sat, activînd din anul 1996 și în cadrul Liceului Meșterul Manole. Din 2006 poartă titlul onorific de colectiv artistic model și cîstigă un șir de distincții la cele mai importante concursuri de muzică corală din țară, dar și de peste hotare, astfel încît astăzi colectivul numără circa 40 de membri, talentați și adorați de multă lume.
În acest an, ziua de 7 aprilie nu a fost una obișnuită pentru satul și liceul nostru, pentru că membrii corului „Buna Vestire” și-au sărbătorit 23 de ani de activitate.
Și fiindca suntem în Săptămîna Patimilor, dar și într-o perioadă de pregătire specială pentru sărbătoarea Învierii Domnului, după ce a participat la Sfînta Liturghie, corul”Buna Vestire” a prezentat în fața colectivului de profesori și elevi ai liceului un program de muzică sacră, care a amintit de mîntuitoarele suferințe ale Mîntuitorului pe cruce, de moartea și îngroparea Sa. Atitea emoții și trăiri duhovnicești s-au văzut în fiecare, încît cei prezenți n-au mai reușit să-și stăpînească lacrimile. A fost o zi nemaipomenit de frumoasă, cu tot cerul posomorît de afară, care va rămîne mult în sufletul și în memoria celor care au trait-o cu adevărat.
Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze acest sat, această școală și acești copii împreună cu dascălii lor. Sărbătoarea Învierii să le aducă lumină, pace și multă, multă credință. Iar parintelui Necolae îi suntem recunoscători pentru munca și stăruința lui zilnică. Să-l aibă Domnul sub ocrotirea și grija Lui, asa încît să-L poată vesti mulți ani înainte.
Doina Grăjdean, elevă
Corul Buna Vestire. Repertoriu coral pascal. Domnul rugandu-se…
Posted by Nicolae Jelihovschi on 7 Aprilie 2015


Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește Sărbătoarea împărătească a Bunei Vestiri, una dintre cele mai mari și luminoase sărbători creștine. Tot în...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat luni, 7 aprilie 2025, la Catedrala Mitropolitană ”Nașterea Domnului” din...
“Frati creștini, Ne aflăm în sărbătoarea Bunei Vestiri. S-a vorbit aseară despre această sărbătoare, și astăzi la Sfânta Liturghie, și...
După obişnuitul început, se zic: Condacele şi Icoasele Condacul 1, glasul al 8-lea Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, mulţumiri, izbăvindu-ne din...
Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului...
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat astăzi 07 aprilie 2023, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, Sfânta și Dumnezeiasca...
Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea Tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău