Corul RENAISSANCE a reprezentat Republica Moldova la Festivalul Internațional de Muzică Sacră din Bulgaria
Corul feminin de cameră RENAISSANCE de la Catedra Pedagogie muzicală a Academiei
de Muzica Teatru si Arte Plastice (AMTAP) din Chișinău a reprezentat, recent, Republica Moldova, la Festivalul Internațional de Muzică Sacră „CВETA БОГОРОДИЦА – ДОСТОЙНО ЕСТЬ” din orașul Pomorie, Bulgaria.
Festivalul Internațional de Muzică Sacră din Bulgaria a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Arsenii de Sliven, (Patriarhia Bulgariei), sub patronajul municipalității din Pomorie, Bulgaria și în parteneriat cu Media suport – Radioul şi Televiziunea Naționale din Bulgaria.
Evenimentul a demarat în după amiaza zilei de 5 iunie, 2024, la biserica Nașterea Maicii Domnului din Pomorie, cu o slujbă – Te Deum de sănătate, oficiată de Înaltpreasfințitul Mitropolit Arsenii de Sliven, în comuniune cu Mitropolitul Ciprian de Stara Zagora, clerul țării și invitați ai Festivalului. Participanții și organizatorii evenimentului au fost felicitați și binecuvântați de către Mitropolitul Arsenii, susținând și apreciind înalt această manifestare. În luarea de cuvânt a Mitropolitului Arsenii, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că: „Muzica sacră este frumosul discurs despre Dumnezeu. Muzica sacră îl extrage pe om din lume, invitându-l la îmbrățișarea momentului de rugăciune. Or, cântul vizează calitatea rugăciunii, implicarea inimii și un efort gratuit din partea credinciosului.”
Potrivit tradiției, toți participanții au parcurs un Drum al Crucii, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ” CВETA БОГОРОДИЦА – ДОСТОЙНО ЕСТЬ”, fiind purtată pe brațe prin centrul orașului.
În deschiderea oficială a acestui eveniment major coral, primarul orașului Pomorie, Ivan Alexiev a declarat următoarele: „De 20 de ani, în aceste zile de festival, în Pomorie răsună cântări de rugăciune, de laudă aduse lui Dumnezeu și Sfintei Născătoare de Dumnezeu – lucru care ne învață smerenia, bunătatea, cinstea și respectul. De aceea, sunt fericit și mândru că acest forum se menține și astăzi, în ciuda dificultăților și vicisitudinilor timpului.”
Aflat la cea de-a XX-a ediție jubiliară, festivalul este unul dintre cele mai mari forumuri de muzică bisericească din Bulgaria și a reunit, încă o dată, sute de interpreți talentați din Bulgaria, Serbia, Moldova și Austria.
Ediția jubiliară a fost dedicată compozitorilor:
A. Arhangheliskii (100 ani de la moarte,1846-1924),
P. Cesnocov (80 ani de la moarte, 1877-1944),
C. Shvedov (70 ani de la moarte, 1886-1954).
Corala RENAISSANCE a evoluat în categoria III: Coruri mixte, Coruri pe voci egale şi Ansambluri vocale, alături de alte 21 de formaţii artistice din Bulgaria, Serbia, Austria şi Moldova.
RENAISSANCE a interpretat un program divers stilistic alcătuit din creaţii ale compozitorilor: T. Zgureanu, V. Ciolac, S. Babecov, A. Arhangheliskii, P. Cesnocov, încântând publicul spectator, care la final a oferit cu generozitate aplauze, ridicându-se în picioare.
Repetiția comună a corurilor participante a devenit o orânduială pentru Festivalul de Muzică Sacră din Pomorie și a demonstrat, și de astă dată, cât de utilă este această formă de comunicare prin muzică.
Mai mult de 300 de cântăreți și dirijori din toate corurile participante s-au adunat pentru a studia lucrări selectate sub îndrumarea membrilor juriului festivalului.
În zilele de festival din 5 până în 9 iunie, 2024, locuitorii și oaspeții orașului s-au bucurat de programul vast de concerte cu spectacole impresionante solo și corale și au avut posibilitatea să se atingă de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, și anume icoana al cărei nume poartă Festivalul.
A urmat Slujba duminicală, în biserica Nașterea Maicii Domnului, lăcaș ce găzduiește frecvent concerte de muzică sacră și bucură inimile credincioșilor și la fiecare sfântă Liturghie. Liturghia dedicată festivalului a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Mitropolit Arsenii de Sliven, dimpreună cu protopopul Boris Gheorghiev, iconomul stavrofor Dr.Kirill Popov și un sobor de preoți, la Sfânta Taină împreună rugători fiind, nemijlocit corurile participante și sute de laici.
În încheierea celei de-a XX-a ediții, care a cuprins concertul final de după slujbă, ce a avut loc în biserică, Festivalul Internațional de Muzică Sacră a culminat cu multe premii, recunoștință și entuziasm, primarul municipiului Pomorie, Ivan Alexiev, oferind tuturor flori, certificate și cristale prețioase – simbol al festivalului.
Corul feminin RENAISSANCE a fost distins cu Diplomă pentru măiestrie dirijorală şi prestaţia artistică în cadrul festivalului;
Diplomă pentru înaltă măiestrie interpretativă şi promovarea creațiilor de muzică corală modernă ortodoxă, pentru interpretarea creației „Приидите, ублажим Йосифа” de P. Cesnocov.
În acest context, distinsa doamnă,
Oxana Filip, dirijoare a corului RENAISSANCE, care a reprezentat pentru a treia oară Republica Moldova, în cadrul festivalului din Pomorie, aduce grandioase mulțumiri celor ce au susținut logistic şi au făcut posibilă participarea coralei la evenimentul de renume: Ministerului Culturii, AMTAP şi partenerilor. Oxana Filip a remarcat pentru ortodox.md, că RENAISSANCE este laureat a peste 21 concursuri internaţionale şi de peste tot a revenit acasă doar cu locuri premiante fiind calificat ca un cor de elită europeană.
Material realizat de Magdalena Munteanu