Cred Doamne!…Cred!

Era un călugăr eremit, slab de înger. Iar diavolul îl învăţa bătându-şi joc de el, ca Sfintele Daruri sunt doar pâine şi vin. Într-o duminică dimineaţa, când se pregătea după rânduiala schitului, să meargă în biserică pentru sfânta Liturghie diavolul i-a zis:

– De ce vrei să te duci? Dacă e doar pâine simplă, mai bine stai şi roagă-te în chilie! Fratele a dat ascultare gândurilor sale şi nu s-a dus la biserică, deşi ceilalţi fraţi îl aşteptau (era un obicei acolo ca să nu înceapă slujba până ce nu veneau toţi). După ce l-au aşteptat destul, fără ca acela să vină, câţiva dintre ei s-au dus la chilia lui, gândidu-se că era bolnav sau că murise. Când au ajuns l-au întrebat:

– De ce frate, n-ai venit la biserică? Acesta s-a ruşinat să le răspundă. Când, însă, şi-au dat seama că e vorba despre dibăcia otrăvitoare a diavolului, fraţii l-au obligat să se mărturisească, descoperindu-şi gândurile, le-a zis:

– Ieraţi-mă fraţilor, eu am dat să plec, ca întotdeauna la biserică, dar ceva îmi spunea că acolo nu e Trupul şi Sângele lui Hristos Cel cu Care mă împărtăşesc, ci pâine şi vin. Dacă vreţi să merg cu voi, izbăviţi-mă de tirania acestor gânduri şi îndreptaţi-mă.

Părinţii au răspuns:

– Vino cu noi şi vom ruga cu toţii pe Dumnezeu să-ţi arate pe viu puterea Lui şi adevărul Preacuratelor Taine. A mers cu ei, şi acolo, după ce fraţii s-au rugat mult pentru el, să i se descopere puterea Tainei, au început imediat Sfânta Liturghie, aşezându-l în mijlocul Bisericii. Acesta până la Apolis nu a încetat să plângă cu lacrimi amare. După sfârşitul Sfintei Liturghii fraţii l-au întreab:

– Spune-ne dacă ţi-a arătat ceva Dumnezeu, ca să ne folsim şi noi!

Acesta plângând a început să le spună:

– Când s-a încheiat citirea Apostolului, iar diaconul s-a pregătit să citească Evanghelia, am văzut acoperişul Bisericii despicându-se, a apărut cerul şi fiecre cuvânt al sfintei Evanghelii devenea foc până la ceruri. După Vohodul Mare şi după aşezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masă am văzut iar cerurile deschise şi foc coborând împreună cu o mulţime de Îngeri şi Arhangheli şi deasupra lor două persoane sfinte a căror frumuseţe nu pot să o descriu, pentru că înfăţişarea lor era ca fulgerul. Între aceştea era un Prunc de o frumuseţe şi o strălucire extraordinară. Atunci îngerii s-au rânduit în jurul Sfintei Mese, iar Pruncul se afla între ei.  Când s-au încheiat rugăciunele dumnezeieşti şi avenit momentul frângerii Mielului în patru bucăţi, cei doi tineri au început să împartă Pruncul divin deşi, neobişnuit, el rămânea la fel întreg. L-au străpuns în coastă, din care a început să curgă sânge şi s-a umplut Sfântul Potir. A venit după aceasta momentul să merg împreună cu ceilalţi fraţi să mă împărtăşesc…Atunci în palma dreapta am primt Trupul adevărat (în epoca primară monahii şi laicii se împărtăşeau cum o fac astăzi preoţii: Trupul se primea în palmă, separat de Sfântul Sânge).

Cu zdrobire de inimă am zis şi am mărturisit cu suspine:

– Cred Doamne!…Cred! şi pe loc S-a schimbat în Trupul pâinei văzute. Am mulţumit Lui Dumnezeu şi m-am împărtăşit cu Sfintele Daruri. După aceea preoţii au pus Mielul în Sfântul Potir şi am văzut iar turla bisericii deschizându-se cu puterile cereşti. Cei doi tineri şi Pruncul dumnezeisc înâlţându-se şi dispărând în ceruri.

La Sfânta Liturghie prin urmare Domnul Se naşte tainic şi Se dăruieşte nouă. Jertfa Lui continuă până la a doua venire iar El va învia şi va sta de-a dreapta Tatălui cu Slavă multă şi va veni să judece vii şi morţii.