Header image

Credincioșii soroceni au întâmpinat moaștele Sfintei Fericitei Matrona

18:33, duminică, 21 noiembrie, 2021 |

În a doua parte a zilei de 21 noiembrie 2021, ajunul prăznuirii Cuvioasei Matrona din Constantinopol, clerul și credincioșii soroceni au participat la procesiunea de întâmpinare a raclei cu sfintele moaște ale Sfintei Fericitei Matrona.

Sfânta Fericita Maică Matrona este grabnic ajutătoare celor care, vin cu credință curată și nădejde pentru a-i cere mijlocirea în fața Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Ioan de Kronstadt a numit-o „al optulea stâlp al Rusiei”. Prin această expresie a profețit că ea va rămâne unul dintre puținii rugători pentru patria care avea să fie cuprinsă de persecuția ateistă bolșevică.

Fericita Matrona a fost canonizată de Biserica Ortodoxă a Rusiei în anul 1999.

De fiecare dată când trecem prin greutăți, să o chemăm în rugăciuni pe Sfânta Matrona din Moscova și să dea Dumnezeu ca exemplul ei să ne ajute să transformăm întristarea noastră în putere duhovnicească și bucurie interioară – bucuria legăturii cu cele înalte, mai presus de această lume.

Sfințeniile se vor afla la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca până la data de 5 ianuarie 2022.

Sfântă Fericită maică Matrona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sursa: https://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com