Header image

Cu pază să umblăm şi să vieţuim

Întru această zi, cuvânt despre pocăinţă

Spunea un oarecare părinte, zicând că în Tesalonic, este o mânăstire de fecioare. Iar una dintre acestea, din lucrarea vrăjmaşului, a vrut să plece din mânăstire. Şi, plecând, a căzut în desfrânare, că aşa a amăgit-o vrăjmaşul. Şi, după ce a căzut în păcat, a petrecut, câtăva vreme în desfrânare, apoi, iarăşi, aducându-şi aminte de Dumnezeu, se gândea la pocăinţă. Şi, pornindu-se să vină spre mănăstirea din care era, dorea, din tot sufletul, să se pocăiască. Dar, ajungând acolo a căzut înaintea porţii şi a murit.

Deci, a arătat Dumnezeu, unui episcop, moartea ei. Şi a văzut episcopul pe Sfinţii îngeri venind şi luându-i sufletul ei, iar pe draci, mergând în urma lor şi certându-se cu ei. Şi Sfinţii îngeri le-au zis: „Nouă ne-a slujit atâţia ani: al nostru este sufletul.” Iar, certându-se ei multă vreme, ziceau dracii: „Şi la mânăstire a mers cu lenevire, deci cum ziceţi că s-a pocăit ?” Şi au răspuns îngerii şi au zis: „Dumnezeu, văzându-i gândul ei plecat, acum spre pocăinţă, măcar că n-a mai avut vreme de pocăinţă şi de mărturisire, din pricina morţii, i-a primit pocăinţa ei. Că, a se pocăi, stătea în puterea ei, pe când viaţa fiecăruia, Atotţiitorul Dumnezeu o stăpâneşte.” Şi, aşa ruşinându-se, dracii au fugit.

Pentru aceea, cu pază să umblăm şi să vieţuim, că nu ştim în care ceas ne va lua pe noi moartea, care, facă Domnul, să ne găsească întru pocăinţă şi cu păcatele mărturisite.

https://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage14Iul.shtml

Contact Form Powered By : XYZScripts.com