Cum ajunge cineva în starea în care poa­te să le vadă pe toate curate?

– Părinte, cum ajunge cineva în starea în care poa­te să le vadă pe toate curate?

– Trebuie să se cureţe inima ca să se odihnească în el harul lui Dumnezeu. Oare nu spune psalmul: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule (Ps. 50, 12)? Când se va curăti inima cea bărbătească sau cea femeiască, atunci va locui Hristos în ea şi oamenii nici nu vor sminti, nici nu se vor sminti, ci vor transmite har şi ev­lavie. Omul care ia aminte de sine îşi păzeşte curăţia sa duhovnicească şi păstrează şi harul dumnezeiesc în sine. Astfel pe toate le vede curate, ba chiar şi pe cele necurate le pune în valoare. Adică şi pe acestea le face bune în fabrica lui duhovnicească. Hârtiile nefolosi­toare le face şerveţele curate, foi, caiete etc, bucăţile de bronz sparte le face sfeşnice etc. Şi dimpotrivă, omul care primeşte viclenia şi gândeşte cu vicleşug şi pe cele bune le schimbă în rele, precum uzina care face armament, care chiar şi aurul îl face gloanţe şi proiec­tile de tun, pentru că aşa sunt făcute maşinile ei.

Când cineva începe să facă cedări în păcat, se în­negreşte lăuntric, i se tulbură ochii sufletului său şi pe toate le vede tulburi. După aceea este molipsit de păcat, iar păcatul îl zăpăceşte. încă şi pe cele curate le poate vedea în chip păcătos. Există oameni care nu pot crede, de pildă, că unii tineri sau tinere trăiesc o viaţă curată. „Este cu neputinţă să se întâmple aceas­ta astăzi”, spun ei. Sărmanii, sunt atât de afundaţi în păcat, încât pe toate le văd în chip păcătos. Oamenii care dorm cu drăcuşorii nu pot gândi că există alţii care dorm cu îngeraşii. Dar să nu cerem de la porci să aibă evlavie la crini. Vezi că şi Hristos a spus: Nu arun­caţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca să nu le calce în picioare (Mt. 7, 6). De aceea cel care trăieşte duhov­niceşte curat trebuie să ia aminte să nu facă prietenii cu cei lumeşti, nici să le dea drepturi duhovniceşti, ca să nu se vatăme şi să nu-i vatăme, deoarece oamenii lumeşti au alt tipic şi alt canonarh (canonarh este cel rânduit să vestească ceea ce vor cânta strănile de cântăreţi. Aici Stareţul înţelege că diavolul „canoniseşte” pe omul care trăieşte lumeşte, adică îi dictează ce să facă) şi nu pot distinge Sfântul Mir de apa de colonie.

– Părinte, cineva care vrea să trăiască aproape de Hristos poate fi împiedicat de ispitele din afară?

– Nu! De Hristos ne poate despărţi numai viaţa noastră neduhovnicească. Aghiuţă are treaba aceasta: să facă sminteli şi să împrăştie răutate, să lupte pe oameni când cu asprime, când cu viclenie.

Hristos ne iubeşte şi Se află lângă noi, atunci când trăim potrivit cu voia Lui. De aceea, atunci când vedeţi că se fac sminteli, nu vă temeţi şi nu intraţi în panică. Dacă nu înfruntă cineva lucrurile duhovniceşte, nu se va bucura nici o zi, deoarece diavolul îi va afla ţinta, adică punctul sensibil, şi mereu va pricinui sminteli ca să-l mâhnească, astăzi cu una, mâine cu alta, poimâine cu cealaltă.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 66-68