Cum ar trebui să fie postul pentru copiii

Postul pentru copii trebuie să fie neapărat bine gândit ca acesta să nu se transforme într-un chin continuu şi fără sens, totodată fiind şi lipsit de calităţi educative. Pentru copil este mult mai important ca postul să înceapă printr-o faptă de depăşire proprie. Este necesar să i se dea posibilitatea să se abţină anume de la acele fapte, în care cel mai mult i se manifestă lăcomia, zgârcenia, lipsa ascultării şi nu doar excluderea unor produse alimentare. Copilul trebuie să înţeleagă rostul postului şi să-l ţină atât, cât este posibil pentru el, încercând prin acesta să-şi manisfeste devotamentul său faţă de Dumnezeu, şi chiar biruind unele porniri şi tendinţe negative, încercând să-şi controleze faptele sale. Iar nevoinţa sa de postire trebuie să crească treptat, după cum copilul poate face faţă acestor lucruri.

Doar atunci când postul devine o altă formă de viaţă, când lipsirea de anumite alimente însoţeşte persoana şi la atenţia sporită la sine: la cuvinte, gânduri, sentimente, la concentrarea pe dorinţa constantă de a fi cu Dumnezeu şi la mânhirea, când acestea nu-i reuşesc, el are şi un sens duhovnicesc.

Dar pentru copii postul începe anume cu restricţiile exterioare, deoare copilului nu-i poţi cere o viaţă şi o luptă duhovnicească. Şi dacă vorbim despre copiii mici, atunci în genere trebuie să fim cu luare aminte de la ce vârstă şi care anume sunt prevederile postului pentru ei.

Deşi chiar şi copiii mici sunt capabili de a auzi unele lucruri. Şi înainte de începutul postului părinţii ar trebui să vorbească cu copiii despre ceea ce înseamnă un post – despre sensul său tainic şi ascuns. „Gandeşte-te, draga mea (sau, dragul meu) ce anume eşti dispus să sacrifici pentru Hristos. Gândeşte-te şi decide singur, fie ca acesta să fie micul tău secret – ce vreai să-i aduci lui Hristos? Ce vrei să faci pentru El? De ce te poţi priva? Cu ce eşti gata cu adevărat să lupţi în viaţa ta, ca să înţelegi că tu chiar le faci de dragul lui Dumnezeu?”

Cred că acesta este cel mai important lucru – să se aducă copilul la înţelegerea că postul este o mişcare, este calea către Hristos. Şi prin înţelegerea aceastor lucruri viaţa unui copil poate deveni cu un mai mare înţeles. Şi atunci celelalte elemente ale postului – mâncarea, rugăciunea sporită, spovedania, Sfânta Împărtăşanie – vor fi percepute de copil ca felul lui de a-şi purta crucea. Este foarte şi foarte important ca postul să fie înţeles şi ca o purtare a crucii proprii.

Şi dacă postul va fi trăit în acest fel, bucuria, care se va deschide copilului de Paşti sau de Crăciun, va lăsa un sens însemnat în viaţa sa.  Va fi experienţa sa personală de credinţă. Copilul are foarte puţine experienţe personale de credinţă, pentru că el practic îşi copie părinţii în ceea ce fac ei, dar astfel va fi posibil să obşină experienţa sa proprie de comuniune şi comunicare cu Hristos.

Şi dacă o aşa o experienţă se va  întâmpla, nu se va uita niciodată. Şi chiar dacă copilul mai târziu va avea careva dificultăţi în viaţă, nu va face faţă negativismului adolescenţei, se va  retrage la un moment din viaţa bisericii, totuşi această amintire, amintirea lui Dumnezeu din suflet neapărat se va manifesta, pentru că după cum spune Avva Dorotei, „seminţele de virtute nu pot fi distruse. ” Aceasta şi va fi acea sămânţă de virtute, pe care o poate aduce în viaţa copilului postul.

Postul copiilor nu poate fi unul separat, întotdeauna fiind unit de postul părinţilor, precum şi în genere viaţa copilului este unită de cea a părinţilor. Şi toată educaţia creştină pe care o primeşte copilul este legată de modul cum înăşi părinţii trăiesc în Hristos. Postul este un element al vieţii familiei în Hristos. Dacă familia nu posteşte formal, dar în adevăratul sens al postului, atunci în ea şi vor exista restricţiile externe tradiţiobnale.

Dar, în acelaşi timp, pentru fiecare membru al familie postul va fi realizarea lui proprie, cu un  caracter personal, deoarece chiar şi membrii unei familii nu postesc în acelaşi fel.

Atunci când familia a intrat în post, acest lucru trebuie să se simtă pentru toţi membrii familiei. Şi aşa cum se simt aceste schimbări în biserică, luminile fiind mai slabe, cântările cu ton schimbat, şi alte elemente, care puţin schimbă starea omului pe perioada postului, tot aşa trebuie să existe şi unele schimbri în post în cadrul familiei. Spre exemplu citirea împreună cu copii a rugăciunilor lui Efrem Sirul îi va aduce pe copii să înţeleagă că acum este o altă peroadă şi trebuie şi trăită altfel.

Şi dacă pe perioada postului familia a hotărât să se abţine de la privirea televizorului, atunci neapărat acest spaţiu şi timp trebuie să fie  înlocuit cu ceva, căci dacă doar îi vom priva de privirea cărorarva emisiuni şi nu le vom da nimic in schimb, ar fi asemănător cu o pedeapsă.  Şi atunci postul va fi perceput de copii ca un timp dificil din viaţă, lipsindu-i de unele lucruri plăcute, dar fără a le oferi nimic în schimb.

Atunci când părinţii au decis că familia nu se va uita la televizor pe timpul postului, şi în familie există copii de diferite vârste, să zicem, 4, 5 şi 12 ani, trebuie să fie foarte bine gândit ce li se va da în schimb, privând copiii de această obişnuiţă. Deoarece, de obicei, copiii vin acasă de la şcoală, şi adesea conectează televizorul sau calculatorul, astfel petrecând timpul liber. Şi aici trebuie să înţelegem, că acest timp trebuie neapărat să aibă careva activităţi pentru copii, ca ei să nu se plictisească şi ce e mult mai important, să aibă şi roade această hotârâre.

Cu copiii în timpul postului trebuie să se facă neapărat careva activităţi: să se citească o carte împreună, să se găsească careva filme utile care ar fi ziditoate pentru ei, care ar fi şi elementele unei distracţii, deoarece copiii nu pot să nu se distreze, dar totodată să aducă şi o hrană pentru mintea şi sufletul lor.

Şi e neapărat de reţinut, că deşi postul este pentru toţi şi în aceeaşi perioadă, dar pentru toţi el este şi diferit. Pentru fiecare persoană postul este o nevoinţă personală. Iar părinţii nu ar trebuie să uite că măsura acestei nevoinţe pentru toţi oamenii este diferită.

Prin urmare, postul pentru copii este foarte diferit de cel pentru adulţi. Copilul are o viziune complet diferită despre păcat, şi până la o anumită vârstă, nu are conceptul despre  lupta duhovnicească.  De exemplu, pentru copiii mici, care încă nu se mărturisesc trebuie să existe doar unele laturi ale postului, nu şi o postire a unui adult. Copii trebuie hrăniţi bine, şi chiar dacă cu mâncare de post să fie una deversă. Iar pentru cei mi firavi şi bolnăvicioşi este adimsă şi prezenţa lactatelor, şi chiar şi produselor din carne.

Este foarte important ca copilul să îndrăgească atmosfera de post din biserică, să simtă specificul şi harul deosebit al acestei perioade. Atunci pentru copil cu fiecare an mai mult şi mai mult se va deschide bucuria sărbătorii.

Cel mai grav este atunci când postul este privit ca o formalitate sau ca o pedeapsă, sau când părinţii îi obligă pe copii să postească. Postul devine pentru copil un chin insuportabil.

„Când o dată se va finisa postul acesta ca să pot mânca şi eu salam?” Copiii într-adevăr aşa reacţionează. Un copilaş chiar de vreo 10 ani trecând pe lângă tarabele unde se vindeau diverse bucate, departe de a fi de post, a zis: ” Mai bine aş fi orb.” În pofida tentaţiei din jurul lor, totuşi copii trec şi ei prin momente de depăşire, ajungând la o mică faptă de eroism duhovnicesc. Copiii doresc şi acel salam, şi acel “hotdog”, dar în cazul în care ei privesc postul şi ca pe o jertfă şi ca pe o faptă pentru Dumnezeu, ei încearcă să lupte, şi încearcă şă-şi biruie propriul sine.

Postul pentru copii trebuie neapărat să-şi aibă specificul său, şi este complect inadmesbil de a se impune copiii să postească după un statut strict,  şi mai alesc să fie chiar înfometaţi sau impuşi forţat să citească rugăciuni lungi şi necalre pentru ei. Atunci când toate acestea nu aduc nici un pic de bucurie, toate acestea pot fi doar dăunătoare.

Cel mai trist că după aşa cazuri de forţare exagerată aceşti copii pleacă din biserică. Şi privesc credinţa părinţilor ca pe o minciună şi făţărnicie. Deoare părinţii încearcă să-şi înveţe copii, ceea ce singuri nu au cunoscut nicicând.

Dragostea este mai presus de post.

Despre necesitatea postului pentru suflet si trupul nostru marturiseste intreaga literatura patristica.

Influenta benefica a postului asupra sanatatii trupului o sustin si oamenii de stiinta, dar numai in cazul cand sufletele lor sunt luminate de invatatura lui Hristos.

Ca parinti, pe langa respectarea intr-o oarecare masura a postului, ne vom ingriji si de ferirea copiilor de obiceiul lacomiei sau de mesele prea dese.
Sfantul Episcop Teofan Zavoratul da urmatorul sfat parintilor: „Copilul trebuie hranit astfel, incat o data cu dezvoltarea trupului, aducatoare de putere si sanatate, sa nu-i aprindem in suflet patima imbuibarii pantecelui. Sa nu ne uitam ca este mic, ci chiar din primii ani sa-i potolim trupul atras de pacat si sa-l invatam sa-l domine pentru ca in adolescenta, in tinerete si mai tarziu sa stapaneasca cu usurinta aceasta necesitate”.

De alimentatia copilului depind multi factori de mai tarziu. Inconstient pot fi inradacinate voluptatea si execsul in mancare-doua tipuri de lacomie, inclinatii pagubitoare pentru trup si suflet.

Programul de masa stabilit nu trebuie incalcat fara un motiv intemeiat. Astfel copilul se invata sa nu ceara de mancare cum i s-a facut foame, ci sa astepte ora mesei, ceea ce reprezinta primele exercitii de infranare a propriilor dorinte.
Nu vom tolera capriciile copilului, dandu-i sa manance doar ceea ce-i place. De asemenea, este rau sa-l obisnuim cu mancare buna si aleasa. Ea trebuie sa fie cat mai simpla.

Cand copiii vor mai creste si se vor contura caracterul si inclinatiile lor, parintii vor da dovada de tact in privinta duratei postului acestora. De exemplu, nu-i vom lipsi de dulciuri impotriva vointei lor si nu vom neglija calitatea mancarii in zilele de post. Fiereste, ca pentru copiii slabi si bolnavi restrictiile nu vor fi aspre, acestora li se vor da dezlegari sau, in cazul lor, chiar se va renunta la post.

Nici copiii mari nu vor fi obligati sa respecte cu asprime toata pravila postului, daca nu le va fi pe plac. In acest caz postul nu ar aduce nici un folos sufletului, ci doar il va inaspri. Mantuitorul a spus: „…mila voiesc, iar nu jertfa” (Mt. 9, 13). Sensul postului sta in abtinerea de buna voie de la manacare si limitarea la strictul necesar. Pentru ca sa nu se simta impovarati de restrictiile postului, copiii vor fi invatati sa posteasca de mici.

Bibliografie.