„Cum mi-ai dat telefon, iată că am sosit!”
11:04, miercuri, 11 februarie, 2015 | Cuvinte-cheie: credinta, efrem cel nou, minune, rugăciune, vindecare

„Cinstită maică stareță, să avem parte de rugăciunile voastre” – își începe scrisoarea Eleni Xenou din orașul Volos, cerând iertare pentru neglijența de a nu fi trimis mai devreme scrisoarea sa în legătură cu minunea pe care o făcuse Sfântul Efrem, vindecându-i copilul de scolioză. Pe când acesta era la gimnaziu i-a apărut în spate o durere mare. Ducându-l la ortoped și făcându-i investigații a aflat de la doctor de boala copilului. Același lucru l-a auzit și din partea doctorilor de la Atena, unde se dusese pentru un nou consult. Copilul suferea. „Ca mamă, am început să mă rog Maicii Domnului și Sfântului Efrem.”
Încă din prima zi de când a început să se roage, acesta i-a apărut în vis sub chipul duhovnicului ei, pe care îl chema Efrem. I-a spus de trei ori: „Cum mi-ai dat telefon, iată că am sosit!” Femeia a întrebat cum de a venit „gheronda” în casa ei și a auzit aceleași cuvinte: „Cum mi-ai dat telefon, iată că am sosit!” S-a gândit atunci că „telefonul” fusese de fapt propria–i rugăciune către sfânt.
L-a dus mai apoi pe copil la Sfântul Efrem. Când i-a făcut din nou investigații – tânărul fiind acum la liceu – acestea au ieșit foarte bune, arătând o șiră a spinării dreaptă ca o lumânare! Copilul se vindecase, spre slava lui Dumnezeu, a Maicii Sale și pomenirea veșnică a Sfântului făcător de minuni Efrem!
Din Noi minuni ale Sfântului Efrem – Minuni cu copii născuți și nenăscuți, Editura Egumenița, 2009, p. 50-51

1. Starea de bine mintal grăbeşte refacerea fizică Este regula numărul unu, şi toate celelalte sunt detalii ale ei. Starea...
Într-o zi de februarie a anului 1965, un autobuz plin de călători mergea din orașul nostru spre un alt oraș...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor...
Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia, ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice