Cum poate să ştie o fată că iubeşte un băiat în Dumnezeu, nu mânată de patimi?
11:02, sâmbătă, 21 februarie, 2015 | Cuvinte-cheie: dragoste, iubirea adevărată, iubirea casnică, iubirea pătimaşă, sfaturi duhovnicești, sfaturi pentru tineri, Teofil Pârâian
– Cum poate să ştie o fată că iubeşte un băiat (în vederea căsătoriei), în Dumnezeu, nu mânată de patimi? Cum putem face diferenţa între iubirea adevărată şi cea pătimaşă?
– Dragă, iubirea adevărată este o iubire care ţine seamă de Dumnezeu. Iubirea adevărată este o iubire care se revarsă dezinteresat. Adică, dacă tu eşti angajat în iubire interesat, atunci nu-i o iubire adevărată. Dacă îl iubeşti pe el pentru că te iubeşti pe tine, nu-i corect. Iubirea adevărată este aceea care nu face deosebire între bun şi rău, între vrednic şi nevrednic, între prieten şi duşman; este o realitate care nu poate fi desfiinţată.
Iubirea şi respectul sunt două coordonate ale prieteniei, iar prietenia este ceva din realitatea raiului aici, pe pământ. Cine are iubire şi respect, acela nu încetează niciodată nici din iubire, nici din respect. Şi la mine au venit unii care mi-au spus: „Părinte, am avut o prietenă şi n-o mai am… am pierdut o prietenie”. De ce ai pierdut-o? Pentru că n-ai avut-o.
O prietenie adevărată nu se pierde, o prietenie adevărată e o realitate care nu se desfiinţează. O prietenie adevărată este o chestiune fără sfârşit şi cu revărsare, fără să calculeze când dă, pentru că iubirea oferă, calitatea iubirii este să ofere. Nu te poţi opri niciodată, dacă iubeşti, din a oferi. Iar iubirea primeşte şi se gândeşte la ceea ce primeşte, ca şi mai mult să ofere. Asta-i iubirea cea adevărată.
– Ce ne puteţi spune despre iubirea casnică?
– Iubirea casnică e iubirea cea mai la îndemână, cumva. A zis Domnul Hristos către un om care dorea să meargă după El: „Du-te în casa ta, la casnicii tăi, şi spune-le cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39). Deci prima verificare este verificarea din familie. Aşa că dacă în familie nu se realizează iubirea, nu se realizează nicăieri o iubire creştină, ci se realizează o iubire spontană, la măsurile de pătimaş sau de nepătimaş, dar mai ales de pătimaş.
Din Arhimandritul Teofil Părăian, „Din ospăţul credinţei”,Editura Mitropoliei Olteniei