Cum să învățăm a ne ruga?
10:15, vineri, 12 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: căință, cărți despre rugăciune, gând, harul lui Dumnezeu, învățare, metanie, pravila, prezența lui Dumnezeu, rugăciune, rugăciunea curată, Sfântul Teofan Zăvorâtul, simțire, suflet

Cum aţi învăţat să scrieţi? Prin osteneala scrisului cu dorinţa de a scrie corect după model. Faceţi aşa şi cu rugăciunea şi veţi învăţa. Singură nu vine; trebuie să învăţaţi.
În primul rând, deprindeţi-vă să umblaţi în prezenţa lui Dumnezeu, înaintea ochilor lui Dumnezeu cu simţirea corespunzătoare.
În al doilea rând, îndată ce căpătaţi libertate faceţi metanii, cu sentimentul căinţei şi al smereniei.
În al treilea rând, citiţi cărţi despre rugăciune şi cugetaţi la ea.
În al patrulea rând, străduiţi-vă din toate puterile să faceţi slujba bisericească spre pomenirea lui Dumnezeu iar apoi şi pravila de acasă.
Trebuie să încălziţi sufletul. Când vine căldura, atunci şi gândurile se potolesc şi rugăciunea devine curată. Totul, însă, se datorează harului lui Dumnezeu. De aceea şi trebuie să-L rugăm pe Domnul să ne dea rugăciunea.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, 2008, p. 51


Întru această zi, cuvânt pentru cei ce greşesc şi nu vor să se pocăiască Mulţi din cei ce greşesc zic...
Gândul şi părerea înaltă despre sine sunt păcate grele înaintea lui Dumnezeu, iar oamenii, stăpâniți de ele, nu numai că...
Suntem împreună, suntem în iubire, suntem în jertfire, suntem în căință. Iată că datorită harului lui Dumnezeu vom și cuceri...
Suntem împreună, suntem în iubire, suntem în jertfire, suntem în căință. Iată că datorită harului lui Dumnezeu vom și cuceri...
Continui să scrii despre zbuciumul tău și lipsa de armonie lăuntrică. Află că, în această viață trecătoare, nu poate fi...
Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El....
Fii cu luare-aminte la ce ţi-a făcut diavolul. Sunt două lucruri: păcatul şi căinţa. Păcatul este rana, iar căinţa este...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova