Cum să-L facem pe Dumnezeu sa ne audă?

Sunt mulți oameni care se roagă lui Dumnezeu în diverse situații. Unii se roagă frecvent și au o pravilă de rugăciune, alții sporadic deoarece nu au reușit să-și pună o rânduială în viața lor, alții se roagă doar când au probleme sau au nevoie de ceva anume și-și amintesc că Dumnezeu este Vistierul Bunătăților și este darnic sau are puterea de a împlini rugăciunea. Și unii și alții însă trebuie să știe să se pună în fața lui Dumnezeu, să conștientizeze că în timpul rugăciunii Dumnezeu este prezent, este de față real și viu, chiar „palpabil”. Avem nevoie înainte de toate să conștientizăm cu sinceritate „CINE SUNTEM?”, „CE SUNTEM?”, în relația cu EL.

Sfinții Părinți spun că „cea mai bună faptă bună” pe care o putem face este să devenim împlinitori ai poruncilor, să devenim bine plăcuți lui Dumnezeu și apoi toate ni se vor împlini – dacă sunt după voia Lui. Adesea facem niște cereri aidoma cerșetorilor năimiți, fără smerenie, fără umilință, chiar fără respect. Am putea să ne întrebăm întâi de toate cum se roagă Dumnezeu de noi să ne schimbăm viața și nu-L auzim cu nici-un chip iar când noi o facem, ne dorim să fim auziți imediat. Avem nevoie să înțelegem cine este surdul noi sau Dumnezeu. Sfântul Ignatie Briancianinov în lucrarea Fărâmiturile Ospățului ne învață cum să ne așezăm la ceasul rugăciunii și să înțelegem taina din timpul rugăciunii:

PREGĂTIREA PENTRU RUGĂCIUNE!

Pentru a ne pregăti, trebuie să începem cu înlăturarea oricărei judecăţi asupra semenului nostru şi a oricărei supărări. Această pregătire ne-a poruncit-o Domnul însuşi: “Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre” (Marcu 11, 25 – 26).

Urmarea pregătirii constă, datorită credinţei noastre, în supunerea şi încredinţarea totală voii sfinte a lui Dumnezeu, în înlăturarea îngrijorărilor.

Trebuie, de asemenea, să fim conştienţi de starea noastră de păcătoşenie, atitudine care naşte pocăinţa şi smerenia duhului. Singurul sacrificiu pe care Dumnezeu îl primeşte de la firea omenească căzută este pocăinţa în duh. “Că de ai fi voit jertfă Ţi-aş fi dat”, zice Proorocul lui Dumnezeu, în numele tuturor oamenilor căzuţi şi care rămân în starea de cădere; nu numai că o oarecare jertfa parţială, a trupului sau a sufletului, nu te face plăcut lui Dumnezeu, ci chiar “arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 17-l8).

Sfântul Isaac Sirul ne relatează următoarea maximă spusă de un alt Sfânt Părinte: “Dacă cineva nu se recunoaşte de păcătos, rugăciunea lui nu este primită de Dumnezeu”.

Stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu celui nevăzut ca şi cum l-ai vedea, şi cu siguranţă că El te va vedea şi te va privi atent.

Stai în faţa lui Dumnezeu celui nevăzut cum stă un criminal în faţa unui judecător sever şi imparţial, convins de nenumăratele lui greşeli şi condamnat la moarte. Este bine aşa: tu stai în faţa Stăpânului tău suveran şi în faţa Judecătorului tău; stai în faţa Judecătorului în ochii căruia “nimeni din cei vii nu-i drept” (Ps. 142,2), care biruieşte întotdeauna când judecă (ps. 50, 5), dar care nu condamnă pe nimeni până când, în nespusa Lui iubire de oameni, îl iartă pe om de păcate şi “nu intră la judecată cu robul Său” (Ps. 142, 2). încercând frica lui Dumnezeu şi percepând, sub efectul acestei frici, prezenţa Sa în timpul rugăciunii, vei vedea fără să vezi, duhovniceşte, pe Cel nevăzut, şi vei înţelege că rugăciunea este starea în faţa nemitarnicului tribunal al lui Dumnezeu.

Stai în timpul rugăciunii cu capul plecat, cu ochii aţintiţi în pământ, drept pe picioarele tale şi neclintit.

Susţine-ţi rugăciunea prin strângerea inimii, prin suspine izvorâte din profunzimea sufletului şi prin belşug de lacrimi, în timp ce te rogi o atitudine exterioară cuviincioasă este esenţială, şi-i ajută îndeosebi pe cei ce sunt angajaţi în nevoinţa rugăciunii, mai ales pe începătorii a căror dispoziţie sufletească se confruntă în mare măsură cu atitudinea trupului.

Extras din Sfântul Ignatie Briancianinov – Fărâmiturile Ospăţului