Cunoaşterea de Dumnezeu

Cuvânt la Duminica a Şaptea după Sfânta Înviere

Şi aceasta este viaţa veşnică:

Să Te cunoască pe Tine,

singurul Dumnezeu adevărat,

şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3)

Iubiţi întru Hristos!

Astăzi, în Duminica Sfinţilor Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic, care este a şaptea după Sfintele Paşti, răsună în biserici ortodoxe cuvintele Mântuitorului ce reflectă dragostea Sa jertfitoare, dar şi îndemnul pentru ca noi toţi să căutăm mai presus de toate pe Hristos, pe Dumnezeu Adevărat.

Pericopa Evanghelică de astăzi (Ioan 17, 1-13) este o rugăciune, un imn al dragostei Dumnezeieşti pentru noi toţi. Mântuitorul Hristos, fiind Dumnezeu Adevărat şi Om Desăvârşit, ne oferă un model de rugăciune desăvârşit. Însuşi Dumnezeu, fiind Dragoste, ne arată, cât de mult trebuie să ţinem unul la altul, cât de mult trebuie să preţuim unitatea între noi înşine, şi prin aceasta să realizăm unitatea cu Dumnezeu. Nu se roagă Dumnezeu Fiul către Dumnezeu Tatăl pentru că ar avea El nevoie de rugăciune, ci ne cheamă pe noi spre veşnicie, prin cunoaşterea de Dumnezeu, creşterea în această cunoaştere şi credinţă, şi prin realizarea unirii dintre noi, iar prin aceasta, realizarea unirii cu Dumnezeu. Doar aşa putem să ne înălţăm asupra a tot ce este lumesc, a tot ce ne îndepărtează de Creator.

Fericitul Augustin spunea că fiecare creştin este sortit mântuirii, arătând prin aceasta înalta chemare a credincioşilor ce urmează învăţătura lui Hristos. Gânditorul creştin Tertulian a spus într-un context că sufletul omului, prin însăşi natura sa, este creştin, adică, fiecare fiinţă umană poartă în sine pecetea Dumnezeirii. Gândurile acestea au intenţionat să explice cuvintele scripturistice că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa. Omul, deci, este creat pentru viaţă veşnică, iar Mântuitorul ne învaţă cum putem realiza această veşnicie: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

Voia lui Dumnezeu pentru noi este să avem viaţă veşnică, să restabilim ceea ce am pierdut prin cădere în păcat – unimea cu Dumnezeu, dumnezeirea. Tocmai de aceea, Sfânta Scriptură, prin gura Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, spune: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).Îmbrăţişând învăţătura Evanghelică, Sfinţii Părinţi învaţă că Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască. Astfel, Sf. Irineu de Leon spunea: „Fiul lui Dumnezeu a devenit fiul omului, pentru ca omul să devină fiul lui Dumnezeu”[1], „Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru ca noi să ne îndumnezeim… El a suferit batjocură de la oameni, pentru ca noi să moştenim nemurirea”, spunea Sfântul Atanasie cel Mare”[2].

“Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi”, auzim noi în Scriptura de azi.  Nu este posibilă reunirea cu Dumnezeu, dacă nu vom realiza unire între noi, credincioşii. Şi asta, pentru că Hristos este Capul Bisericii, iar noi suntem mădularele Lui (Efeseni 5, 23, 30). Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să materializăm credinţa noastră în Dumnezeu prin dragostea şi grija unii faţă de alţii: „Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele” (2 Corinteni 12, 25).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos rosteşte aceste cuvinte între două evenimente cruciale din istoria mântuirii omeneşti: după Cina cea de Taină şi imediat înainte de a fi vândut de Iuda în grădina Ghetsimani. Acest lucru mi se pare deosebit de important, pentru că Euharistia, Împărtăşania cu Trupul şi Sângele lui Hristos, este cea mai importantă lucrare omenească pe pământ. Ea este săvârşită nu de om, ci de Dumnezeu, Care lucrează în om. Însuşi Hristos ni se oferă, în mod adevărat şi, totodată, tainic, nu ca preînchipuire, nu ca simbol, ci ca Jertfă vie, îndemnându-ne să ne realizăm pe deplin în dragoste jertfitoare. Doar aşa putem mulţumi cu adevărat lui Dumnezeu – fiind întotdeauna pregătiţi să ne dăruim altora, în numele Domnului.

Mai este un aspect pe care vreau să-l menţionez în acest context. Imediat înainte de această rugăciune, Mântuitorul îi preîntâmpină pe ucenici că se vor risipi toţi, se vor speria de prigoană, dar, îmbărbătându-i, îi îndeamnă: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Noiadesea uităm aceste cuvinte, ne tulburăm şi ne smintim de vicleniile acestei lumi, lăsăm deoparte esenţialul şi ne consumăm cu lucrurile mărunte. Adesea între noi ne certăm pentru buchia legii, iar duhul ei – dragostea, jertfirea, iertarea, îngăduinţa – îl înlăturăm. Sunt extrem de importante principiile credinţei, nu punem la îndoială aspectul crucial al mărturisirii Legii, dar, cred că trebuie întotdeauna să ţinem minte că legea este doar o icoană a trăirii, o oglindă a experienţei. Sfântul Serafim al Sarovului de nenumărate ori spunea: Dobândeşte duhul păcii, şi se vor mântui mii de suflete.” Sfântul părinte Nicolae Velimirovici ne îndeamnă să-l arătăm pe Hristos prin însăşi viaţa noastră, asemănând predica noastră despre Mântuitorul cu felul nostru de a fi: „Deci, văzând pe ucenicii buni, şi pe învăţătorul lor îl veţi considera bun. Văzând pe ostaşii bravi, şi pe căpetenia lor o veţi considera curajoasă. Văzând roadele bune, şi pomul îl veţi considera bun”[3]. Trăieşte tu însuţi, fii tu însuţi evanghelie vie, şi cuvintele tale să fie doar un adaos la faptele pe care le săvârşeşti, la felul tău de a trăi. Mărturiseşte-L pe Hristos cu toată fiinţa ta, nu doar cu limba!  Pentru că, spune Hristos: „Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume” (Ioan 17, 14).

Să ne străduim, deci, să nu aparţinem lumii, chiar dacă riscăm să atragem ura şi detestarea din partea ei – pentru că, spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).

Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac!

[1]Обожение. http://azbyka.ru/dictionary/14/obozhenie-all.shtml

[2] Sf. Atanasie cel Mare, Cuvânt despre întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul şi despre venirea Lui la noi în trup, cap. 8, 54 http://azbyka.ru/otechnik/?Afanasij_Velikij/incarnatia

[3]Evanghelia despre rugăciunea Domnului şi Mântuitorului pentru noi, Sf. Nicolae Velimirovici http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/sfantul-nicolae-velimirovici-predici/predica-duminica-vi-dupa-pasti-82530.html

sursa http://preotconstantincojocaru.blogspot.com/