Dacă ai căzut, ridică-te; şi dacă iarăşi ai căzut, iarăşi ridică-te,
13:00, vineri, 11 august, 2017 | Cuvinte-cheie: deznadejde, mantuire, Petru Damaschinul, pocăinţă, vamesul, vrajmasul

Dar nu trebuie să deznădăjduim dacă nu suntem cum se cuvine să fim. Rău este că ai păcătuit, omule! Dar de ce nedreptăţeşti pe Dumnezeu şi-L socoteşti neputincios din neştiinţă? Oare nu poate să mântuiască sufletul tău Cel ce a făcut pentru tine lumea cea atât de mare, pe care tu o vezi? Iar de zici că mai degrabă şi aceasta îmi este spre osândă, precum şi pogorârea Lui, pocăieşte-te şi-ţi va primi pocăinţa ta, ca pe a fiului risipitor şi a păcătoasei.
Dacă însă nici aceasta nu o poţi şi greşeşti din obişnuinţă, chiar în cele ce nu vrei, ai smerenie, ca vameşul, şi-ţi va ajunge ţie spre mântuire.“ „Dar, dacă cineva vrea, pune iarăşi început prin pocăinţă. Dacă ai căzut, zice, ridică-te; şi dacă iarăşi ai căzut, iarăşi ridică-te, nedeznădăjduind nicidecum de mântuirea ta, orice s-ar întâmpla. Nu te preda pe tine de bunăvoie vrăjmaşului. Îţi ajunge ţie spre mântuire răbdarea aceasta, împreună cu osândirea de sine.
Din Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, în Fil. rom., vol. V, p. 126, 137

Trăim în veacul cel mai de pe urmă şi vrăjmaşul mântuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzând că...
Limba săvârșește în lume nenumărate rele: vrajbe, certuri, războaie, vărsări de sânge; mor atâtea mii de oameni nevinovați, rămân atâtea...
Sfinte Părinte Efrem, am aflat că milostivirea ta se arată cu grăbire spre cei aflați în mare neîmplinire și în...
Sfinte Părinte Efrem, am aflat că milostivirea ta se arată cu grăbire spre cei aflați în mare neîmplinire și în...
În ultimul timp tot mai mult auzim de depresie şi consecinţele acesteia. Statisticile şi constatările sociale, medicale şi teologice vorbesc...
Cum trebuie să procedezi când te cuprinde deznădejdea, căci te simţi murdar de păcate? – Un om duhovnicesc nu poate...
Un tânăr, care se străduise foarte mult timp să înveţe să se roage, îşi dădu seama că experienţa rugăciunii nu...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău