Dacă Dumnezeu există, ne-am ars amândoi

Într-o bucuroasă dimineaţă de mai, în chilia sa plină de lumină, m-am văzut pentru ceva vreme cu Părintele Arsenie Papacioc. Între altele, mi-a povestit atunci două episoade ale vieţii sale de o sfătoasă savoare.

În vremea puşcăriei sale, în repetate rânduri Părintele Arsenie e ridicat de caralii şi bătut îngrozitor pentru a-l determina să-şi renege încredinţările sale religioase şi să afirme, efectiv, că nu există Dumnezeu.

Într-unul din aceste momente, Părintele începe să râdă cu o poftă extraordinară, de o ostentaţie rară. Iritat la culme, unul din gardieni îl întreabă de ce râde şi, pentru a-şi arăta proverbiala inteligenţă în gestionarea situaţiilor conflictuale, îi propune să îi destăinuiască motivul acestei bune dispoziţii…, pentru a râde amândoi. La care Părintele Arsenie îi răspunde: „Bine, spun ca tine, că nu există Dumnezeu. Însă ţine seama de un lucru: dacă Dumnezeu există, ne-am ars amândoi!”

Din vomulul “77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor”, Ed. Agnos, Sibiu, 2012