„Dacă-i place Măriei, soţia mea, nu trebuie să vă mai placă şi vouă!”

Dragii mei, eu discut foarte mult, mai ales cu studenţii teologi, care nu pot fi hirotoniţi (diaconi sau preoţi pentru bisericile de mir), dacă nu se însoară mai întâi.

Mai întâi de toate, pentru legătura dintre bărbat şi femeie s-au făcut atâtea acte, atâtea viersuiri, atât de frumos, atât de înălţător, s-a vorbit despre iubire. De pildă, Eminescu, făcând apel la inima Veronicăi: „Pe lângă plopii fără soţ/ Adesea am trecut,/ Mă cunoşteau vecinii toţi,/ Tu nu m-ai cunoscut”.

Am ajutat în perioada interbelică pe cineva să plece în Germania. Erau căsătoriţi, aveau două fete, soţia era profesoară de istorie. Soţul, odată ajuns în Germania, a început să scrie poezii. Şi-i întreba pe colegii de muncă, tot români: „Vă place poezia scrisă de mine?”.

„Nu!”, îi răspundeau colegii.

„Dacă-i place Măriei, soţia mea, nu trebuie să vă mai placă şi vouă!”

Maria era muza care îl inspira pe el, vedeţi ce înseamnă dorul de soţie!? Omul trăia ca şi când ar fi fost soţia lui de faţă.

Din Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 6-7