Dacă iubeşti, te uiţi pe tine şi trăieşti pentru cel pe care îl iubeşti…

Eu sunt căsătorită. Vă rog să-mi explicaţi mai bine cum trebuie să mă supun sau să-l ascult pe soţul meu.

Din firea noastră păcătoasă, nimănui nu-i place ideea de supunere. În mentalitatea noastră, astăzi înţelegem că a te supune înseamnă a te înjosi, a te umili, a te reduce la inferioritate, a pierde din valoare. Pentru firea noastră noi vrem să fim independenţi, adică nimeni să nu fie deasupra noastră, ci noi să ne fim stăpâni şi, dacă se poate, noi să stăpânim peste alţii şi să-i dominăm şi să-i manipulăm pe alţii. Aşa-i? Observaţi că am subliniat din firea noastră şi pentru firea noastră. Aceasta caracterizează pe omul păcătos, el trăieşte numai pentru sine. Ei bine, aici, în domeniul acesta, se întâmplă cea mai profundă şi mai radicală schimbare, când cineva se întâlneşte cu Mântuitorul şi ajunge să înţeleagă cine este Iisus şi ce a făcut pentru el. Când înţelegi că Iisus ţi S-a supus ţie, adică S-a aşezat în locul tău, S-a încărcat cu păcatele tale şi a murit în locul tău, reacţia ta este să te dăruieşti Lui, aşa cum El ţi S-a dăruit ţie. Aşa zice şi Sfântul Apostol Pavel: „Iisus Hristos a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care pentru ei, a murit şi a înviat” (II Corinteni 5, 15). Şi mai zice: „Dacă este cineva în Hristos este făptură nouă” (II Corinteni 5, 17).

Când cineva se uneşte cu Hristos, el a înviat şi este o nouă creaţie. Diferenţa este că înainte trăia pentru sine, iar acum se bucură în adâncul său pentru altul, pentru Iisus. Lucrul esenţial pentru mine este faptul acesta: am răspuns la moartea Domnului pentru mine, supunându-mă Lui, dăruindu-mă Lui.

Acum, dacă eu m-am supus lui Iisus şi, prin El, m-am supus lui Dumnezeu, de acum nu mă mai iau după ce îmi dictează firea mea păcătoasă sau instinctul meu, ci încep să-l întreb pe Dumnezeu cum vrea El să fiu şi unde mă vrea El să stau, şi El îţi va spune că trebuie să te dăruieşti soţului tău şi să fii supusă soţului tău. Supunerea ta faţă de soţul tău este, în primul rând, o problemă între tine şi Dumnezeu. Dumnezeu este Cel ce-ţi fixează locul sub autoritatea soţului tău şi tu accepţi acest loc de supunere faţă de soţul tău, în primul rând pentru că acesta este aranjamentul lui Dumnezeu, este ordinea gândită de Dumnezeu. De vreme ce tu eşti o creaţie nouă, o fiinţă care trăieşte pentru Dumnezeu, tu accepţi locul pe care ţi l-a fixat El în ierarhia cosmică şi acest loc este sub autoritatea soţului tău.

În al doilea rând, supunerea ta faţă de soţul tău este o problemă de dragoste. Când iubeşti cu adevărat, te dăruieşti celui pe care îl iubeşti şi dăruirea de sine înseamnă şi ascultare, supunere şi subordonare.

Aţi auzit că această supunere înseamnă să te uiţi mai întâi la interesele celuilalt şi să-l vezi pe celălalt mai sus ca tine. Acest lucru nu este uşor dacă nu iubeşti dar, dacă iubeşti, tocmai aceasta faci, te uiţi pe tine şi trăieşti pentru cel pe care îl iubeşti.

Din Ierodiacon Gamaliel Sima, Sfânta Taină a căsătoriei – Cateheze, Editura Pavcon, p. 78-79