Dacă n-ar fi iubirea răstignită a lui Dumnezeu

Scriam deunăzi că e imoral să spui sfânt unui om în viață. Asta pentru că poate greși, cădea, se poate mândri, poate intra satana în inima lui.

Am pățit și eu. Odată o credincioasă mi-a zis: vă sărut mâinile sfinte. Și dracul a început să-mi dea târcoale. Îmi ziceam, oare, nu cumva e adevărat? Până m-am trezit și mi-am dat seama că sunt un nimeni absolut, un nemernic în fața lui Dumnezeu, în cădere liberă în propria-mi nimicnicie. Mi-am dat seama de miile de daruri pe care le-am îngropat în osânza nesimțirii, lenea, mizeria pe care o adun cu pasiune în suflet, prăpastia gigantică, aproape infinită între ceea ce sunt și ceea ce ar fi vrut Hristos să fiu. Și mi-am revenit.

Dacă n-ar fi iubirea răstignită a lui Dumnezeu în Dumnezeiasca Liturghie, ne-am sfărâma în mii de bucăți. Așa se sfărâmă Iubirea noastră, Hristos, pentru noi.