„Dacă te mulţumeşti să trăieşti fără întrebări, atunci nu vei găsi răspunsuri”

Dobrogea. Manastirea Crucea. Este ora 3 dimineata si aici incepe slujba dupa un obicei adus de parintele Ilarion de la muntele Athos. Parintele a fost directorul mai multor banci in Constanta. Acum e calugar. Slujba dureaza 6 ore. Pana cand soarele e deja sus pe cer.

„Stiam ca asta trebuie sa fac”, spune parintele. „Nu a fost o hotarare luata prematur, din contra. A fost foarte bine gandita si asumata in totalitate.Te gandesti si la mici detalii: domnule, cum o sa fiu? Sa am barba, sa fiu imbracat cu haine, te gandesti la toate. Stateam si ma gandeam, Doamne, oare o sa fiu firesc in ele?”

Sotia sa a murit acum cativa ani. Era director de banca dar venea des la manastire. A mai ramas o perioada alaturi de copii iar cand au crescut si-a facut valiza si a ramas printre calugari. Acum e duhovnic la Crucea, o manastire de maicute. Urca uneori pe dealul de deasupra manastirii pentru a-i vorbi lui Dumnezeu.

„Daca te multumesti sa traiesti asa, fara sa pui intrebari, fara sa cauti raspunsuri, atunci normal ca nu le vei gasi. Dumnezeu este in om. Chiar si in omul cel mai indepartat de Dumnezeu, in aparenta, atunci cand cu toata onestitatea incearaca sa se descopere pe sine Il va descoperi si pe Dumnezeu la un moment dat. Numai cine refuza cu incapatanare nu-L gaseste pe Dumezeu pentru ca se incapataneaza sa nu-L gaseasca”.

A lucrat cu bani. Multi. Acum nici nu vrea sa mai auda acest acest cuvant. A iesit din orice sistem. E liber. „E un colt de rai si ma bucur pentru fiecare clipa traita aici. Si ma bucur de prezent pentru ca fiecare om ar trebui sa se bucure de prezent. pentru ca prezentul este viata noastra. Nu este nici trecutul nici viitorul. Prezentul inseamna tot pentru noi. Viata inseamana prezentul. Acum. Acum trebuie sa incercam sa fim cum trebuie, pentru ca ce a fost ieri a trecut. Nu mai putem intoarce timpul iar viitorul omul si-l zideste in fiecare clipa. Viitorul nu vine de la sine ci asa cum si-l randuieste omul traind prezentul.”

A lucrat o perioada in sitemul bancar din America si chiar daca acum traieste in acest colt de rai urmareste ce se intampla in lume. „Este o criza care este legata…de o criza a omului. Este o criza a lacomiei. Au recunoscut-o multi analisti. Si lacomia este o patima.”

La Rasca, parintele Andrei inalta un centru pentru nevoiasi si orfani. A stat in America mult timp, dar i s-a facut dor de tara. Spune ca „facerea de bine” este o cale prin care poti sa il descoperi pe Dumnezeu.

A venit sa il ajute si Isac, un american convertit la ortodoxie. Tine legatura cu credinciosii din America printr-un blog. Iar rugaciunile le citeste din smart phone. E un altfel de calugar.

Isac citeste rugaciunile in engleza la lumina lumanarilor. Privind la acesti oameni te gandesti ca asa aratau crestinii primelor veacuri. Ridicau spre Dumnezeu rugaciuni in toate limbile pamatului, unii pentru altii si ajutau. In jurul acestor oameni „binele” ia forma, il simti si traiesti.

In capitala Europei, Bruxelles, departarea si dorul de tara i-au schimbat pe romani din comunitatea locala. I-au facut sa inteleaga calea pe care trebuie sa umble. Au invatat sa se mobilizeze, si-au regasit identitatea. Au strans bani si au cumparat cladirea care e acum manastire si muncesc pe branci pentru a plati rata. „Aici inveti sa nu iti plangi de mila” spun ei.

Plecati in cautarea unui trai mai bun, viata i-a aruncat aici, departe de tara, de familie, dar i-a aruncat in bratele lui Dumnezeu si au invatat sa-i vorbeasca. Sincer, fara multe cuvinte si direct. S-au gasit unii pe altii, s-au gasit pe ei, l-au gasit pe Dumnezeu. Sunt frati si surori asa cum erau crestinii primelor veacuri in comunitate si comuniune.