Dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim
10:22, luni, 30 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: Cuviosul Paisie Olaru, ispite, mantuire, răbdare în necazuri, spovedanie

Odată, l-a întrebat un călugăr din Mănăstirea Sihăstria: „Părinte Paisie, mă învăluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare!”
– Ascultă, părinte, – a răspuns bătrânul. – Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, aşa sunt şi ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat.
Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care este ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelunga răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos. Să ne rugăm, părinte. Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum însă am păţit si noi cum a păţit Elie preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Elie şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceea au murit cu toţii şi s-au osândit. Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui!
Extras din Arhim. Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul

„Sfântul Paisie Olaru știa omul ca și cum i-ar fi făcut un RMN” – interviu cu Protosinghelul Irineu Curtescu. Sursa:...
Fragment din dialogul cu Arhim. Constantin Chirilă, viețuitor al Schitului Vovidenia al Mănăstirii Neamț, realizat în luna iunie a anului...
M-a întrebat un bătrân odată: “Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?” (El umbla iarna cu capul gol...
“Ce-i aia disperare si deznadejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune așa, că “eu n-am să mă...
„Eu nu am dat canoane grele…căci mi-a fost milă de fiecare şi am plâns cu cel care plângea şi m-am...
– Din ce cauză a slăbit râvna pentru rugăciune şi pentru orice faptă bună, atât în mănăstiri, cât şi între...
Părintele Paisie, zăcând în ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte...

Dacia Buiucani a găzduit Turneul Prieteniei 2025: Sport și solidaritate în rândul tinerilor voluntari
Episcopul Siluan al Orheiului, a liturghisit în Duminica Învierii fiicei lui Iair la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
A fost săvârșită rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia Ștefănești, r. Ștefan Vodă
Arhiepiscopul Ioan a liturghisit la mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Au apărut calendarele bisericești pentru anul 2026
ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat cititorii Bisericii de lemn „Sf. Arhanghel Mihail” din Criuleni