Header image

Darul – un medicament pentru suflet

9:05, sâmbătă, 20 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Goana după averi duce adesea la psihiatru

Una dintre trăsăturile societăţii moderne, observată de foarte mulţi psihologi, este goana după acumulare, după averi. Surprinzător de multe din problemele cu care omul modern se confruntă sunt cauzate de aceas­tă dorinţă a sa de a avea cât mai mult. De exemplu, obezitatea, cu care luptă din răsputeri milioane de oameni la ora actuală, adesea nu are o altă cauză decât dorinţa de a acumula, reflectată la nivelul apetitului alimentar, ca o foame extraordinar de intensă.
Îngrijoraţi de creşterea accelerată a tulburărilor şi afecţiunilor psihice din prezent, psihologii au studiat câteva din caracteristicile societăţii de consum, printre care şi această dorinţă generală de acumulare. Cu acest prilej, s-a dovedit că persoanele avide de a avea, care nu au capacitatea de a renunţa, de a dărui, sunt extrem de vulnerabile psihic. Pierderea sau doar ameninţarea situaţiei lor materiale, a poziţiei lor so­ciale, le afectează enorm şi le conduce foarte uşor spre afec­ţiuni cum ar fi depresia, nevrozele anxioase, in­somnia etc. În schimb, oamenii generoşi şi miloşi, care îşi împart bucata de pâine cu cel sărac, sunt puternici psihic, echilibraţi.

Să învăţăm să „omenim”

Cei mai mulţi dintre noi am dăruit de zeci de ori bani cerşetorilor, ne-am ajutat rudele şi vecinii la nevoie, aşa încât putem crede că am înţeles suficient de bine ce înseamnă a dărui. Trebuie însă observat că gesturi aparent similare pot avea, din punct de vedere sufletesc, semnificaţii foarte diferite. În unele pa­rabole biblice, se face adesea comparaţie între moneda de aur aruncată de cel bogat unui cerşetor şi bănuţul dăruit din puţinul ei de văduva cea săracă. Esenţa acestor povestiri cu tâlc este clară: darul trebuie să fie un gest sufletesc, nu o taxă pentru bunăvoinţa lui Dum­nezeu. Este foarte important pentru fiecare dintre noi să realizăm că a da este doar primul pas, cel de-al doilea fiind trăirea cât mai profundă a dragostei faţă de cel ajutat.
Contextul postului, în care se spune că fiecare zi trebuie încununată cu o faptă bună, este cât se poate de potrivit pentru ca fiecare dintre noi să-şi dea seama cât de multe are de dăruit. Nu doar banii, hrana, obiec­tele materiale în general pot fi dăruite, ci, în acelaşi timp, şi dragostea, timpul nostru, înţelegerea noastră pot de­veni cadouri minunate.

În trecut, exista obiceiul ca, împreună cu fiecare lucru dăruit unui om nevoiaş, să-i fie spuse şi câteva vorbe bune, să fie ajutat cu un sfat, cu o mângâiere. De altfel, atunci când era făcut un asemenea dar, se spunea nu că a fost dat ceva, ci că a fost omenit ci­neva, că darul nu a fost o înjosire, o umilinţă, ci un gest de compasiune, o dorinţă sinceră de a ajuta.

Efectul binefăcător al unui dar făcut din tot su­fletul este foarte puternic. Psihologii au observat că, din punct de vedere sufletesc, cel care dăruieşte be­nefi­ciază mai mult de pe urma gestului său dezintere­sat, decât cel care primeşte. El are în mod real acces la fericire. De altfel, este cunoscut în psihologie că, din grupele de vindecare cu pacienţi bolnavi psihic, cele mai mari şanse de însănătoşire le au chiar cei care îşi doresc cel mai mult să vină în ajutorul celorlalţi.

Nu vă despărţiţi de frumos

Unul din primele simpto­me ale îmbolnăvirii sufleteşti este dispariţia sau reducerea simţitoare a capacităţii de a observa ceea ce este frumos, încântător în jurul nostru. În schimb, unul din primele sem­ne îmbucurătoare de în­să­nătoşire sufletească este rea­pariţia sensibilităţii faţă de frumos, faţă de acele lucruri aparent neînsemnate, dar care ne fac sufletul să vibreze de încântare. Contextul postului este cât se poate de potrivit pentru a ne vindeca sufletul, căutând frumosul în ceea ce ne înconjoară.

Oricât de sceptici am fi, trebuie să recunoaştem că în jurul nostru sunt nenumărate posibilităţi de a ne bucura de frumos. De la cărţile de literatură la muzica bună, la muzee de artă şi filme de calitate – avem nenumărate posibilităţi de a ne bucura de frumos. Iar pentru cel care nu mai poate gusta din această frumuseţe rămâne natura ca ultim şi cel mai puternic remediu. Să nu ratăm niciun prilej când avem timp să mergem în pădure sau în parc; atunci când este senin, să privim măcar cinci minute albas­trul cerului sau seara – stele­le. Când plouă sau ninge, să ne bucurăm de strălucirea apei sau de dansul fulgilor; când vedem un brad, să ne bucu­răm de verdele lui. Se pot face chiar exerciţii în grup: cine găseşte mai multe lu­cruri frumoase în jur.

Din fericire, frumuseţea este un remediu mereu la în­demână, iar frumuseţea natu­rii, care este cel mai puternic medicament, este cu adevă­rat inepuizabilă în orice ano­timp. Ieşirile în natură în tim­pul postului sunt o tradiţie ale cărei origini se pierd în negura timpului. În unele zo­ne de munte mai există încă obiceiul ca în anumite zile de post, mai ales vinerea, când se ţine şi post negru, oamenii să meargă neînsoţiţi în adân­cul pădurilor sau pe pustie­tatea stâncilor, pentru a fi sin­guri cu Dumnezeu şi a se ruga. Pacea sufletească şi mul­ţumirea izvorâtă din frumuseţea naturii nu se pot compara cu nimic altceva.

sursa formula-as.ro

181050.p

Contact Form Powered By : XYZScripts.com