Darurile celor trei magi de la Răsărit pentru Pruncul Sfânt vor fi aduse în România din Sf. Munte Athos - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Darurile celor trei magi de la Răsărit pentru Pruncul Sfânt vor fi aduse în România din Sf. Munte Athos

14:31, marți, 14 noiembrie, 2023 |

Perioada Sărbătorilor de Crăciun va fi una specială la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman: în perioada 22-28 decembrie 2023, la sfântul așezământ vor fi aduse spre închinare darurile oferite de cei trei magi de la Răsărit Pruncului Iisus în ieslea de la Betleem.

„Cei trei magi veniţi să se închine Împăratului Hristos născut în peştera din Betleem au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Cinstitele Daruri se păstrează la mănăstirea athonită Sfântul Pavel (Muntele Athos)”, se precizează într-un comunicat al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.

„Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a păstrat aceste daruri şi, la adormirea sa, le-a lăsat Bisericii din Ierusalim, laolaltă cu alte cinstite odoare ce au aparţinut Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Va fi o bucurie să putem atinge aceste Odoare de mare preț pe care Hristos Însuși le-a atins!”

Este pentru prima oară când aceste odoare ajung în țara noastră.

Într-o predică de Crăciun, Părintele Patriarh Daniel a explicat simbolismul acestor daruri:

„Aur înseamnă că Pruncul este Împărat.

Smirna este o materie aromată, foarte frumos mirositoare. În acelaşi timp, aceasta menţine starea de curăţie atunci când este amestecată cu ulei de aloe. De aceea, smirna se folosea la îmbălsămarea morţilor. Smirna, în cazul acesta, în mod profetic însemna că Pruncul care este Împărat, Dumnezeu şi Mare Preot, va trece prin moarte, dar nu va cunoaşte stricăciunea, căci va învia din morţi. Smirna semnifică taina morţii şi Învierii lui Hristos.

Tâmâia înseamnă că El este Dumnezeu şi Mare Preot, pentru că marele preot de la templu aducea tămâie lui Dumnezeu.”

Totodată, „aurul este dreapta credinţă, tămâia este rugăciunea unită cu lacrimile fierbinţi ale pocăinţei, iar smirna este viaţa curată şi faptele bune”, a mai explicat Patriarhul României.

Trinitas TV și Mănăstirea Pantocrator pregătesc un documentar despre periplul darurilor magilor de la Betleem și până în Sf. Munte Athos.

Sursa foto: Eurodomik.ru (deschidere articol)

Sursa: https://basilica.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com