De ce-ai dat, Doamne?!
15:53, miercuri, 4 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: copil, dumnezeu, grai, grigore vieru, poet, poezii, suflet

Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut să aşeze într-un mod minunat cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire. Acest om cu suflet de copil a trăit ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.
Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul poporului nostru.
De ce-ai dat, Doamne?!
(Lui Ozea Rusu)
Copiii leşină, nu-i bine,
Şi moarte picură din nori.
Şi chiar izvorului îi vine
Un fel de greaţă uneori.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!
E falsă mila ori e mută,
Iar crucea de la piept e joc.
În moarte tot mai mulţi se mută,
Văzând că-n viaţă nu au loc.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!


Cum îl poţi ajuta pe copil să recunoască păcatele proprii şi în acelaşi timp să nu-l judeci prea aspru cu...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din...
Iubiţi credincioşi, astăzi nu o să vorbesc ceva din cele ale credinţei noastre, ci aş vrea să fac nişte aprecieri...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice