De ce-ai dat, Doamne?!

Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut să aşeze într-un mod minunat cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire. Acest om cu suflet de copil a trăit ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.

Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul poporului nostru.

De ce-ai dat, Doamne?!

(Lui Ozea Rusu)

Copiii leşină, nu-i bine,

Şi moarte picură din nori.

Şi chiar izvorului îi vine

Un fel de greaţă uneori.

Atâtea vorbe şi minciuni,

Atâtea seci promisiuni!

De ce-ai dat, Doamne, grai la om,

Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,

Precum ninsorile,

Şi tinereţea mea!

Mai bine ar vorbi

În lume florile,

Iar omul ar tăcea!

E falsă mila ori e mută,

Iar crucea de la piept e joc.

În moarte tot mai mulţi se mută,

Văzând că-n viaţă nu au loc.

Atâtea vorbe şi minciuni,

Atâtea seci promisiuni!

De ce-ai dat, Doamne, grai la om,

Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,

Precum ninsorile,

Şi tinereţea mea!

Mai bine ar vorbi

În lume florile,

Iar omul ar tăcea!