De ce-ai fi tristă?

Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni şi nicicând umbrită.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu eşti tu, iubito.

Te ştiu de când ca o zambilă
Creşteai sub cer de primavară.
Erai frumoasa şi copilă
Frumoasă-ai fost şi domnişoară.

De ce-aş fi trist,
De ce-ai fi tristă?!
Eu drag îţi sunt, tu dragă mie.
Dea Domnul şi copiii noştri
Aşa de fericiţi să fie!

Eu văd tristeţea cum colindă
Prin dureroasa ta privire
Şi văd, iubito, în oglindă
Cum zmulgi din păr albite fire.

Iubita mea şi-a mea comoară,
Nu mai fi tristă chiar de-i toamnă.
Frumoasă-ai fost şi domnişoară,
Frumoasă ai ramas şi doamnă.

Te-albeşte prima nea uşoară,
N-o tăinui pe sub năframă.
Frumoasa-ai fost şi domnişoară
Şi mai frumoasă eşti ca mamă.

Te bucură şi nu fi tristă,
Aşa sunt toate rânduite.
Frumoasă este orice vârstă,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.