De ce se sfințește apa?

În prima carte a Sfintei Scripturi, citim că facerea lumii a început atunci când Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor: Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2). Însă această „purtare” a Duhului nu este o simplă trecere pe deasupra apelor, ci cuvântul ebraic original avea un sens mai profund, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, acela de a încălzi și de a da viață, așa cum găina cloceşte şi dă putere de viață ouălor.

„Duhul se purta”,adică pregătea apele pentru naşterea vieții. Așadar, apa, spune Sfântul Vasile, este elementul în care și din care s-a născut viața de pe pământ. În tot cuprinsul Scripturi, apa joacă un rol foarte important și „mistic” în existența umană și în relația omului cu Creatorul său.

Apa are capacitatea de a aduce moartea, așa cum citim în episodul potopului (Facerea 6), sau de a aduce viața, așa cum se deduce din episodul în care Moise lovește piatra cu toiagul, iar aceasta izvorăște apă pentru pribegii însetați. Dacă apele Mării Roșii s-au despărțit, permițând evreilor să treacă în siguranță și astfel, protejând viața, aceleași ape s-au prăvălit asupra faraonului egiptean și a armatei lui, înecându-i.

Apa la Botezul Domnului

În Noul Testament, vedem apa devenind mijlocul prin care Sfânta Treime s-a descoperit, în timpul Botezului lui Iisus. În timpul Botezului, prin punerea mâinii Sfântului Ioan Botezătorul, înțelesul spiritual și potențialul apei, ca sursă a vieții, este din nou reafirmat, ca și în momentul creației lumii.

Într-un cuvânt al său la praznicul Botezului Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în ziua în care Iisus s-a botezat a sfinţit şi firea apelor: Deci pentru aceea în ziua praznicului acestuia toţi iau apă din râu şi o duc la casele lor şi ţin câte un an sau doi sau mai mulţi şi nu se strică, de vreme ce se sfinţesc astăzi.

Botezul lui Hristos – sfințire a lumii

Botezul lui Hristos a însemnat și o sfințire a lumii, o dată pentru totdeauna. La Iordan, Hristos a alungat răul din apă și, prin ea, din întreaga fire. Prin această sfințire, apele Iordanului au dobândit chipul tainic prezis de profeții Vechiului Testament, devenind imaginea izvoarelor mântuirii (Isaia 12, 3). Odată sfințită, apa devine simbolul Duhului, care-l recreează pe om din apa botezului, pentru împărăția cerurilor și semnifică întreaga creație, izbăvită și sfințită de Dumnezeu.

În fiecare an, la Bobotează, se săvârșește slujba de sfințire a apelor în amintirea faptului istoric al botezului lui Hristos, dar și pentru a sfinți și a binecuvânta întreaga natură, revărsând asupra ei deplinătatea harului lui Hristos, prin mijlocirea apei sfințite. Pentru a sublinia amploarea acestei slujbe, este obiceiul ca ea să se săvârșească în afara bisericii, lângă un izvor, un râu, sau fântână, indicându-se, astfel, dimensiunea cosmică a slujbei prin care Biserica vrea să sfințească toata firea, prin darul Sfântului Duh și stropirea cu „apa mântuirii”.

Sfințirea apelor – restabilirea scopului inițial al apei

În binecuvântarea apei din ziua de Bobotează, cerem și ne rugăm ca scopul inițial al apei, ca sursă de viață, binecuvântare și sfințenie să ne fie descoperit nouă atunci când o bem. În Grădina Edenului, Adam s-a bucurat de o relație unică față de creație, fiind stăpânul ei. După cădere când a fost alungat din Paradis, a auzit cuvintele: Blestemat este pământul din cauza ta! Cu osteneală te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale! (Facerea 3, 17). Din acel moment, Adam a fost supus naturii și nu a mai fost stăpânul ei. Cu toate acestea, prin Hristos, blestemul este ridicat, la fel cum și blestemul morții este ridicat din natura umană prin Înviere. Datorită venirii lui Hristos și a lucrării Lui de mântuire și răscumpărare, omul și creația au fost împăcați. Astfel, creația este în măsură să îndeplinească, încă o dată, nu doar nevoile fizice ale omului, ci elementele naturii pot fi, și sunt, surse de har și de vindecare, pentru că noi ne închinăm Domnului Vieții.

Așadar, sfințirea aghiezmei celei mari, în ziua de Bobotează este o reafirmare a faptului că, prin Botezul Său, Hristos a ridicat blestemul păcatului lui Adam și i-a dat omului din nou bunătatea creatoare a naturii.

Sursa: www.doxologia.ro