De frumuseţe ţi se face lehamite după patruzeci de zile…
19:14, duminică, 20 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: alegerea sotului, dragoste, familia, familie, frumusete, iubire, relatii intre soti, sfaturi pentru tineri

„Dacă urmează să călătoreşti, roagă-te o dată, dacă trebuie să mergi la război, roagă-te de două ori; dar dacă urmează să te căsătoreşti, roagă-te de trei ori!” (Proverb)
„Să vedem dacă ne potrivim…”
Aşa spun astăzi tinerii, când vor să se căsătorească. Şi, sub pretextul acesta, amână căsătoria sau chiar convieţuiesc în păcat, chipurile, poate se vor găsi. Dar cine poate spune că l-a găsit pe celălalt? Sub acest aspect nu ne potrivim nici cu fratele nostru, cu care am crescut şi ne-am dezvoltat în acelaşi mediu familial. Nu ne găsim nici pe noi înşine! (De câte ori afirmăm cu convingere şi repetăm, dar astăzi facem într-un fel, iar mâine în alt fel?!) Şi ne vom potrivi cu o persoană străină?
Ar trebui să cântărim lucrurile bine, căci fiecare om este o personalitate unică şi irepetabilă. Există şase miliarde de oameni? Există şi şase miliarde de personalităţi irepetabile.
Plecând de la aceste premise, oricât ai căuta, nu-ţi vei găsi un tovarăş cu care să te potriveşti la modul absolut, să ai aceeaşi gândire, aceleaşi dorinţe, aceeaşi voinţă! Nu vei găsi! „Nepotrivirea de caracter” (cauza divorţului) este un fapt real.
Criteriile alegerii
Desăvârşit este singur Dumnezeu, chiar şi sfinţii au neputinţe, cu atât mai mult noi, oamenii lumeşti şi pătimaşi. De aceea, să fii sigur că soţul pe care-1 cauţi va avea propriile sale patimi şi neputinţe.
Bineînţeles că aceasta nu înseamnă că omul este alcătuit doar din patimi, neputinţe şi nimic altceva (ar fi vai de el!). În paralel, are şi virtuţi înnăscute (Scara, Cuvântul 26, 41) (cu excepţia faptului dacă a încetat să fie om). Şi primele virtuţi de frunte care-l înfrumuseţează sunt smerenia şi bunătatea, mai ales bunătatea: „un dram de bunătate valorează mai mult decât sumedenie de cunoştinţe” (Proverb). Şi iarăşi: „De frumuseţe ţi se face lehamite după patruzeci de zile, de bunătate nu te saturi nici după patruzeci de ani” (Proverb). Omul lipsit de iubire şi de smerenie este nepotrivit (primejdios) pentru familie (şi nu numai pentru ea…!).
„Primeşte sfaturi?”
Un părinte a logodit-o pe fiica sa. Plin de bucurie, a vestit evenimentul unei bătrâne înţelepte în vârstă de optzeci de ani:
– Fiica mea ia un flăcău cu studii, cu serviciu bun!
-???….
– Mamaie, mă auzi? Am logodit-o pe fiica mea. Se căsătoreşte cu un tânăr instruit, cu salariu bun, ce să-ţi spun…
– Primeşte sfaturi? l-a întrebat bătrâna. Pentru că, dacă nu primeşte sfaturi de la părinţi, de la preoţi, de la părinţii duhovnici, este stăpânit de o trufie „exemplară”! Şi va trebui să te temi de un asemenea om!
„Înainte să te căsătoreşti, ochii tăi să fie larg deschişi. Când te căsătoreşti, să fie pe jumătate închişi!” (Proverb). Să nu fie înainte de nuntă deschişi pe jumătate, şi după aceea larg deschişi!


De ce unii nu-şi găsesc niciodată jumătatea, altfel spus nu se pot căsători? Pentru că unii n-au jumătate. Dumnezeu a...
Doar în două ocazii am rostit aceste cuvinte cu încrederea că cei care le repetau ştiau pe deplin ce înseamnă...
Mi-am amintit zilele astea o rugăciune a băieţelului meu de 5 ani, de pe vremea când eram însărcinată cu ultimul...
Când vă veţi alege soţul, încredinţaţi-vă că nu este un om necomunicativ – în care caz nu va avea prieteni....
Îmi doresc foarte mult un prieten. Mai precis, pe viitorul meu soţ. Pe de o parte, sunt conştientă că Dumnezeu...
Întrebare: Ca tânăr, cum ne dăm seama că persoana de lângă noi este potrivită pentru a ne petrece tot restul...
Când e vorba de alegerea unui partener, copilul va lua seamă la părerea părinţilor săi. Cât de des nu simt...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău