Header image

De praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, PS Ioan de Soroca, a liturghisit în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Soroca.

18:55, duminică, 19 decembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: ,

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a săvârșit duminică, 19 decembrie 2021, Sfânta Liturghie în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Soroca.

Preasfinția Sa a felicitat cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului ceresc pe Prot. mitr. Nicolae CRAVEȚ, paroh al bisericii, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca, dar și pe toți cei care poartă numele în cinstea Marelui Ierarh al Domnului, Nicolae.

***
În această zi, facem pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei și făcătorul de minuni, unul din cei 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I Ecumenic care l-au dat anatemei pe ereticul Arie (+ 330)

Atunci şi minunatul Nicolae fiind la sobor, unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, cu mare vitejie a stat împotriva hulelor lui Arie şi împreună cu Sfinţii Părinţi a arătat dogmele credinţei celei drepte şi tuturor le-a făcut cunoscut cu adeverinţă.

Despre dînsul povesteşte unul dintre istorici, că, aprinzîndu-se cu rîvnă dumnezeiască ca al doilea Ilie, a îndrăznit în mijlocul soborului a ruşina pe Arie, nu numai cu cuvîntul, ci şi cu fapta, lovindu-l pe Arie peste faţă. De acest lucru, s-au întristat Sfinţii Părinţi şi, pentru aceea a luat de la dînsul semnele cele arhiereşti. Iar Domnul nostru Iisus Hristos şi Preabinecuvîntata lui Maică, privind din înălţime la nevoinţele Sfîntului Nicolae, au binevoit spre fapta lui cea cu îndrăzneală şi au lăudat rîvna lui cea dumnezeiască. Aceeaşi vedenie a avut şi oarecare din Sfinţii Părinţi cei mai vrednici, precum însuşi Sfîntul Nicolae a văzut mai înainte de alegerea sa la arhierie, adică, stînd de o parte a lui, Hristos Domnul cu Evanghelia, iar de altă parte Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu cu omoforul, au dat înapoi cele luate de la dînsul, cunoscînd din aceea că a fost plăcută lui Dumnezeu acea îndrăzneală a sfîntului. Deci, părinţii au tăcut şi ca pe un plăcut al lui Dumnezeu, foarte mult l-au cinstit.

Sursa: https://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com