Dereneu sau cele 788 Biserici ale statului laic Republica Moldova
13:21, miercuri, 11 februarie, 2026 | Cuvinte-cheie: Ieromonah Savatie Baștovoi

Aceste fotografii sînt făcute de mine. Aceasta este biserica din satul Șipca în care a slujit bunelul meu Feodor Sadovici, arestat de regimul lui Stalin și mort ca urmare a torturilor la vîrsta de 37 de ani.
Așa arătau bisericile in toată Republica Moldova în anul 1990. Așa arătau mănăstirile. Toate cele 788 biserici numite azi „patrimoniu” au fost ruine.
Mitropolia Moldovei, în frunte cu mitropolitul Vladimir, cu preoții tineri hirotoniți în grabă și in mare număr, însuflețiți de cei cîțiva preoți duhovnici bătrîni care au supraviețuit prigoanei ateiste, au ridicat oamenii săraci care, vînzînd vaca sau lucruri de pe lîngă casă, într-o vreme de sărăcie lucie, au reușit să restaureze și să împodobească peste o mie de biserici ruinate, între care și cele 788 de biserici zise de patrimoniu, naționalizate în mod obscur de statul laic Republica Moldova (stat care nu a contribuit cu nici un leu la reconstrucția vreunei biserici), sub motivul fals de protectorat al acestor monumente.
Statul Republica Moldova deține 788 de biserici ale comunităților ortodoxe din țară arogîndu-și în mod fals „protecția”. Toate aceste biserici, denumite fals „monumente protejate de stat”, nu au avut parte de nici un fel de protecție, poate doar de protecția brigăzilor de mascați înarmați care au năpădit noaptea la Dereneu, unde episcopul locului, cu preoții și sătenii se rugau în biserică.
Problema care se cere lămurită azi este chiar realația statului Republica Moldova cu Biserica. Mitropolia să ceară un raport de la Guvern despre modul în care s-a manifestat protectoratul statului asupra celor 788 biserici declarate „monument protejat de stat”. Aceasta solicitare are temei, din moment ce statul Republica Moldova nu are și nu a avut un buget pentru culte și nici măcar un fond destinat întreținerii bisericilor catalogate ca monumente de patrimoniu.
Cu excepția cîtorva biserici din Chișinău, cam toate bisericile inscrise in registrul monumentelor protejate de stat, au fost refăcute la sărăcie, cu ferestre termopan, cu tablă de care a fost mai ieftină, sau chiar cu streașină de plastic cum este cea de la Dereneu.
Scandalul aiuritor de la Dereneu, care ne readuce în vremea lui Stalin, cind preotii erau arestați pentru că slujeau în bisericile închise, impune o nouă lege a cultelor, diferită de cea leninistă pe care o are azi Republica Moldova, astfel încît statul să își definească relația cu Biserica sub toate aspectele, mai ales cele legate de proprietate și finantări, stabilind, pentru început, un buget pentru culte.
La rîndul său, Mitropolia Moldovei să facă o evaluare a investițiilor făcute de-a lungul celor peste 35 de ani în restaurarea și întreținerea celor 788 de biserici monumente „protejate” de stat și să trimită nota de plată la Guvern.
Anii care s-au scurs sînt suficienți pentru ca Mitropolia Moldovei care, prin preoții și enoriașii ei, a investit și a îngrijit aceste biserici, să le redobîndească de la stat prin uzucapiune*.
––––––––––-
* Uzucapiunea (prescripția achizitivă) este un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil prin posesia prelungită și neîntreruptă a acestuia, în condițiile legii, chiar și fără un act de proprietate. Principalele forme includ uzucapiunea tabulară (10 ani cu just titlu și bună-credință) sau extratabulară (30 de ani).
cu referire la: Savatie Baștovoi




De sărbători ne amintim de cei săraci, dar și de cei care s-au făcut pildă de milostenie și slujire. Unul...
3. Mă gîndesc la ceasul în care frica a intrat în lume, atunci cînd protopărinții noștri Adam și Eva se...
În perioada 31 mai-3 iunie patru comunităţi parohiale ortodoxe din Germania au avut bucuria să îl aibă ca oaspete pe...
De cînd aveam 5 ani am făgăduit ca voi face o biserică în Oricova, sat mic fără biserică. Acum vremea...
De ce cum s-o iubeşti? S-o ierţi, ca pe un om. Ce, ea ştie ce face? „Iartă-i, Doamne, că nu...
Nici vântul, nici soarele nu sunt bune oricând, ci doar atunci când avem nevoie de ele: soarele ne bucură într-o...
77 de personalităţi din diverse domenii au fost invitate în seara de 5 februarie la gala premierii „Omul anului 2015”....
