Despre asceza trupului
16:03, joi, 25 iulie, 2013 | Cuvinte-cheie: asceza, asceza trupului, calea de mijloc, dumnezeu, pacea sufleteasca, sfaturi duhovnicești, suflet, trupul

De nevoinţe mai presus de putere să nu ne apucăm, ci să ne străduim ca prietenul nostru – trupul nostru – să fie credincios şi în stare să lucreze virtuţile. Să nu purtăm atâta grijă de trupul nostru încât să-i deşteptăm dorinţele (Romani 13,14), ci să-l supunem duhului.
Trebuie de mers pe calea de mijloc, dând duhului cele duhovniceşti, trupului cele trupeşti, după cuvântul „daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”. Trebuie să păzim pacea sufletului, silindu-ne să nu ne tulburăm de defaimările din partea altora, pentru care trebuie să ne înfrânăm mânia, să ne păzim mintea şi inima de la mişcările cele necuviincioase.
Şi mai ales, pentru a păzi pacea sufletului trebuie, în chip deosebit, să ne ferim de a osândi pe alţii. Prin neosândire şi tăcere se păstrează pacea sufletului.

În prefața la lucrarea sa, „Terapeutica bolilor spirituale”, Jean-Claude Larchet explică viziunea Sfinților Părinți ai Bisericii cu privire la asceză...
Asceza trupească și asceza sufletească se găsesc într-un raport ierarhic clar. Părinții deșertului se întâmplă foarte adesea să fie impresionanți...
Trăind doar duhovniceşte, este posibil să uităm, să ignorăm realitatea noastră imediată? Asta nu înseamnă că nu ne iubim semenii?...
Ce atitudine să avem în faţa prozelitismului sectar? Dacă ne manifestăm făţiş, suntem consideraţi de alţii nedemocraţi. Atunci, să fiţi...
De altfel, trebuie să ţinem minte că aceste pravile, cu toată aparenta lor varietate, în ansamblul lor trebuie să înfăţişeze,...
– Nu ne-aţi vorbit despre reţinerea de la mâncăruri, a observat teologul. – Se subînţelege, a răspuns Ascetul, din cele...
Prin post omul îşi arată intenţia sa cea bună. Face, din mărime de suflet, o asceză, iar Dumnezeu îl ajută....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău