Despre denumirea „MARTORII LUI IEHOVA”

Argumentele „Martorilor lui Iehova”:

„Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică Dumnezeu poartă de grijă…” (Facerea, 22, 14).

„…Domnul este numele Lui” (Ieşirea 15, 3).

„Atunci a făcut Moise un jertfelnic Domnului şi i-a pus numele: „Domnul este scăparea mea!” (Ieşirea, 17, 15).

„Zis-a Domnul către Moise: „Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta…” (Ieşirea, 33, 19).

„Atunci S-a pogorât Domnul în nor, a stat acolo şi a rostit numele lui Iahve” (Ieşirea, 34, 5).

„Şi a făcut acolo Ghedeon un jertfelnic Domnului şi l-a numit „Iahve-Şalom” (Judecătorii, 6, 24).

Apostolii nu s-au numit „martori ai lui Iehova”. Însuşi Hristos i-a numit martori ai Lui: „Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte, 1, 8).

„Martor” – în înţelesul acestui cuvânt în Noul Testament – se are în vedere anume martorul ocular. După căderea lui Iuda, criteriul alegerii noului apostol a fost prezenţa personală a acestuia la evenimentele cunoscute. Acest principiu a fost exprimat de către apostolul Petru: „…Trebuie ca unul din aceşti bărbaţi… începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui” (Fapte, 1, 22).

Martori se numeau şi primii mucenici creştini, de exemplu, „…Antipa, martorul Meu credincios, care a fost ucis la voi…” (Apocalipsa, 2, 13). Prin suferinţele lor ei au mărturisit credinţa lor în Domnul Iisus Hristos.

Textul din cartea proorocului Isaia: „Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, şi Sluga pe care am ales-o…” (Isaia, 43, 10) – vorbeşte despre poporul evreu şi despre rolul proorocului Moise.

În Faptele Apostolilor citim: „…Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini” (Fapte, 11, 26).

Prin cuvintele „întâia oară, ucenicii s-au numit…” apostolul mărturiseşte despre originea tradiţiei cu adevărat apostolice – de a numi membrii Bisericii lui Hristos – CREŞTINI.

Numele „Iehova” nu se întâlneşte nici o dată în textul grec al Noului Testament. Numele „Iahve”(„Iehova”) se întâlneşte numai în Vulgata (textul latin al Bibliei) şi în acele traduceri care s-au aflat sub influenţa bibleisticii apusene. În Sfânta Scriptură sunt indicate şi alte „nume” ale lui Dumnezeu:Adonai, Elohim, Savaot, Domnul…

Elohim (Eloi) – „Dumnezeul meu”

Adonai – înseamnă „Domnul”.

Domnul Savaot – „Domnul puterilor”, sau „Domnul oştirilor”.

ÎN LOC DE CONCLUZII

„Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani, 10, 17).

Originalitatea şi autenticitatea tuturor textelor biblice, citate după ediţia românească a Bibliei (Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române – Bucureşti, 1988) pot fi verificate după originalul grec şi ebraic al Sf. Scripturi (ediţiile greceşti – pentru Noul Testament şi cele ebraice – pentru Vechiul Testament).

După cum am menţionat, traducerea şi editarea în limbile română şi rusă a „Traducerii Lumii Noi” (a textului numai a Noului Testament, deoarece până când un text „nou-lumesc” al Vechiului Testament nici nu există) – reprezintă o ajustare a textului biblic la pasajele conceptuale ale „martorilor lui Iehova” şi ca atare nici nu poate fi considerată pe drept cuvânt „traducere”.

„Traducerea Lumii Noi” trebuie respinsă şi înlăturată, pentru că, verificându-o după originalul grec, rămâi mai mult decât uimit – într-atât s-a schimonosit, s-a falsificat şi s-a denaturat sensul şi textul biblic al Noului Testament, – încât e de nerecunoscut (!), – nici nu poate fi recunoscut (!). Anatema unei asemenea „traduceri”!!!

Protodiacon Ioan MUNTEANU

Sursa: www.csf.md