Să ne bucurăm de Nașterea și Botezul Domnului, de apropierea Sa desăvârșită față de noi
20:19, miercuri, 7 ianuarie, 2026 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

Să dăm, credincioșilor, slavă lui Dumnezeu, Celui ce din multă milostivire S-a întrupat și cu sărăcia, și cu smerenia Sa a îmbogățit pe toți cei ce în ticăloșie sărăciseră, și a dat frumusețea cea dintâi celor ce cu credință strigă: Binecuvântat ești, Mântuitorule, Unule Iubitorule de oameni. (Stihiră la laude, Utrenia Înainteprăznuirii Nașterii Domnului)
Dragii noștri,
Avem deosebita bucurie de a Vă adresa sincere felicitări și urări de tot binele cu ocazia Sfintelor Sărbători, Nașterea și Botezul Domnului nostru Iisus Hristos.
Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, sălășluirea în iesle, pogorârea Sa către noi să ne amintească de sărăcia noastră și de faptul că numai întru Domnul putem fi cu adevărat bogați. Într-o lume care se află în permanentă goană după bogății trecătoare, noi, creștinii, să căutăm adevărata bogăție – pacea lui Hristos, care este darul și, totodată, dovada legăturii noastre cu El. Să ne rugăm Fiului lui Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat, să ne îmbogățească cu smerenia Sa și să ne redea, fiecăruia dintre noi, frumusețea cea dintâi, vindecându-ne de patimile și de neputințele noastre.
Să ne bucurăm de Nașterea și Botezul Domnului, de apropierea Sa desăvârșită față de noi, căci „nu este spațiu, nu este loc pentru păcat, dacă Hristos, Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, intră în sufletul meu și al tău – prin Sfântul Botez, prin Sfânta Împărtășanie, prin Sfintele Taine”. (Sf. Iustin Popovici)
Sfintele Sărbători, Nașterea și Botezul Domnului, să ne aducă binecuvântare Cerească, pace, sănătate și alese împliniri duhovnicești.
Cu dragoste întru Iisus Hristos,
Domnul nostru,
Egumena Epistemia
împreună cu obștea monahală
Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe”
Suruceni, 2026

„Ce mulţumire să avem dacă iubim pe cei ce ne iubesc, şi facem bine celor ce ne fac bine? Nu...
„Şezând în ceruri, în stare preamărită, Fecioara rămâne Maica neamului omenesc, pentru care ea se roagă şi mijloceşte. Pentru aceasta...
Zboară neîncetat cu gândurile la înălţimea duhovnicească, unde sălăşluieşte Cel a Cărui tovărăşie este mai însemnată şi mai vrednică de...
„Cine renunță la cruce nu poate fi vrednic de Domnul și să devină ucenicul Lui. Adâncurile Ființei Divine sunt dezvăluite...
„Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai nelegiuiți. Or, Dumnezeu, în...
Fiul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea, a coborât din Cer ca să învieze cu iubirea Sa lumea cea...
„Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul; celor drepţi li se cuvine laudă…” (Ps. 32, 1) Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, cinstit...
