Sfântul Ierarh Dionisie va avea o biserică în cinstea sa la Mănăstirea Suruceni
18:17, vineri, 13 noiembrie, 2026 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a vizitat vineri, 13 noiembrie, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni. La sosire, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de Preacuvioasa Maică Stareță, Egumena Epistemia (Goncearenco), împreună cu slujitorii și obștea monahală.
În cadrul vizitei, Mitropolitul Vladimir a oficiat rânduiala sfințirii pietrei de temelie pentru construcția noii biserici din cadrul ansamblul monastic. Lăcașul va purta hramul Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, care a fost stareț al acestei mănăstiri și ale cărui sfinte moaște se păstrează cu sfințenie aici.
După slujbă, Arhipăstorul a adresat un mesaj de încurajare și de susținere a lucrărilor, punându-și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Ierarh Dionisie, care își cheamă ctitorii la zidirea acestei biserici. Mitropolitul a subliniat rolul important pe care Sfântul Dionisie l-a avut pentru Sfânta Biserică, precum și faptul că, pentru minunile săvârșite prin mijlocirea sa, credincioșii îi aduc rugăciuni de laudă și de mulțumire.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa i-a urat Maicii Starețe ca acest pas important spre ridicarea noii biserici să fie un prilej de mulțumire față de Dumnezeu, Care i-a bucuria de a adăuga încă o filă nouă în istoria mănăstirii. Totodată, i-a dorit ca Domnul s-o ajute să ducă la bun sfârșit lucrările începute și să se bucure duhovnicește de tot ce înfăptuiește pentru Sfânta Mănăstire, pentru obștea monahală, pentru închinătorii mănăstirii și pentru Biserica Ortodoxă din Moldova, toate acestea fiind lucrate spre Slava Lui Dumnezeu și mântuirea sufletească.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/


































Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui...
„Ce mulţumire să avem dacă iubim pe cei ce ne iubesc, şi facem bine celor ce ne fac bine? Nu...
„Şezând în ceruri, în stare preamărită, Fecioara rămâne Maica neamului omenesc, pentru care ea se roagă şi mijloceşte. Pentru aceasta...
Zboară neîncetat cu gândurile la înălţimea duhovnicească, unde sălăşluieşte Cel a Cărui tovărăşie este mai însemnată şi mai vrednică de...
„Cine renunță la cruce nu poate fi vrednic de Domnul și să devină ucenicul Lui. Adâncurile Ființei Divine sunt dezvăluite...
„Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai nelegiuiți. Or, Dumnezeu, în...
Fiul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea, a coborât din Cer ca să învieze cu iubirea Sa lumea cea...
