Despre muzica bisericească la ortodocși, catolici și protestanți

Să spunem cîteva lucruri despre muzica bisericească. Scopul muzicii bisericești este să provoace o stare de străpungere a inimii (catanixi) sau doxologie și nu un sentimentalism senzual.

În tradiția apuseană din Evul Mediu, s-a impus obiceiul, de către franci, de a nu se face distincție între cîntecele de amor și cele religioase. Dacă veți asculta Psalmi papiști sau protestanți cîntîndu-se în lăcașurile lor de cult, vă veți da seama că ei cîntă în lăcașul de cult (în limba greacă, care e limba acestui text în original, se face distincție între a cînta în Biserică și a cînta lumește. Se face distincție între cîntarea de psalmi (psalmodia) și cîntecul de lume (to trahoudi) a cărui trăsătură distinctivă este senzualismul, pasiunea în înțelesul sentimentalist). Nu psalmodiază. Ci își execută troparele lor într-un mod senzual.

Atunci cînd papiștii îi cîntă imnuri Preasfintei, nu doar cuvintele sunt senzuale, ci și muzica lor este senzuală. Adică e ca și cum ar cocheta cu Preasfînta, ca și cum ar cocheta cu Hristos! Se aude o melodie sentimentală și o muzică sentimentală. Cu ajutorul sentimentului vor să provoace membrilor lor o religiozitate sentimentalistă.

Așadar din acest motiv, pentru că tradiția lor are acest caracter sentimentalist, oamenii serioși din America sau din Europa nu sunt religioși, pentru că nu sunt convinși de astfel de sentimentalisme. Cei care sunt religioși acolo sunt oameni sentimentali, care însă nu sunt consecvenți însă în ceea ce privește cercetarea. Mă refer la cercetare în general. Pentru că e firesc ca un european sau un american consecvent cu sine însuși să fie în aceste condiții ateu și să nu fie nici papistaș nici protestant. Este un lucru grav ceea ce susțin, dar asta e situația. Pentru că un om de știință serios nu va putea niciodată să accepte fundamentele teologiei papiste sau protestante. Acest lucru în combinație cu sentimentalismul cultului lor religios, înstrăinează mult lumea de spațiul papistaș și protestant. De accea lăcașurile lor de cult sunt goale.

Protopresbyter prof. Univ. Dr. Ioannis Romanides, Teologia Patristică, p.221-222, București, Metafraze, 2011.