Articole din rubrica Blogger, Cantarea bisericeasca
„Lumină lină №2” – Vladimir Ciolac

Capela corală „Moldova”, dirijor G.Tocari. „Teleradio-Moldova”, 2020
12:54, miercuri, 9 septembrie, 2020 | Continuarea
Rugăciunea cântată are vreun preţ?

Rugăciunea cântată este o foarte puternică rugăciune rostită cu glas tare. Când suntem adânc mişcaţi, dăm glas simţirii prin cântare; deci cântecul religios este o rugăciune minunată. El ajută mintea să zboare la Dumnezeu. De aceea Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe coloseni să se deprindă şi să se înţeleptească cu psalmi, laude şi cântări duhovniceşti:…
4:19, luni, 7 septembrie, 2020 | Continuarea
Studenți de la conservator binecuvântați la un festival ortodox din Bulgaria

În seara zilei de 6 iunie, fiind sărbătorită Înălțarea Domnului, un grup de profesori și studenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, a fost binecuvântat la biserica USM în drum spre orașul Pomorie, Bulgaria, pentru a participa la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului de Muzică Corală Ortodoxă ”Cuvine-se cu adevărat”. Circa cincizeci…
8:51, vineri, 7 iunie, 2019 | Continuarea
Nouă apariție editorială: „Cântările Vecerniei și ale Utreniei”

„Nimic nu reuşeşte să înalţe într-atât sufletul şi oarecum să-l înaripeze, să-l ridice de pe pământ, să-l desfacă de legăturile trupului… ca o melodie vocală, sau o cântare inspirată, perfect alcătuită ritmic… Nimic nu ridică sufletul, nu-i dă aripi, nu-l smulge din cele pământeşti, nu-l eliberează din legăturile trupeşti, nu-i inspiră înţelepciunea divină, nu-l face…
12:52, marți, 4 iunie, 2019 | Continuarea
Patriarhul Georgiei susține studierea muzicii bisericești în școli

Preafericitul Părinte Ilia II, Patriarhul-Catolicos al Georgiei, a vorbit despre importanța cântării bisericești în cultura georgiană la o lansare de carte organizată la sediul Patriarhiei din Tbilisi, unde a amintit despre solicitarea adresată autorităților statului să includă cursuri de muzică bisericească în școlile din țară. „Îmi amintesc de întâlnirea cu prim-ministrul”, a spus Patriarhul. „L-am…
5:47, miercuri, 3 aprilie, 2019 | Continuarea
Ştiţi care este cea mai bună muzică bisericească?

Ce părere aveţi despre muzica bisericească ce variază în funcţie de zonele ţării? Păi, e firesc! Gândiţi-vă că mergeţi la o nuntă în Ardeal şi le cântaţi pi moldovinieşti, băi. Sau vii la o nuntă în Banat, măi, şi pui muzică din Guatemala. Păi, fir-aţi voi ai Raiului, oameni buni! Aşa cum ne place la…
5:02, joi, 6 iulie, 2017 | Continuarea
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur (Gavriil Musicescu)

Concert duhovnicesc cu prilejul comemorării a 150 de ani din ziua naşterii marelui compozitor Gavriil Musicescu. Interpretare: Corul catedralei cu hramul Înălţarea Domnului din mun. Chişinău. Dirijor: Irina Ciolac. Înregistrare video realizată în sala Muzeului Naţional de Istorie din mun. Chişinău, 9.05.1997.
3:23, miercuri, 23 noiembrie, 2016 | Continuarea
Grupul coral bărbătesc „Gnosis” a participat la sărbătoarea hramului Mănăstirii Crasna din județul Prahova, România

Cu prilejul celebrării praznicului „Acoperământul Maicii Domnului” (pe stil nou), Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău, aflat sub conducerea teologului Serghei Crudu, a participat la invitația PC Părinte Stareț Arhim. Nicodim Petre la manifestările prilejuite de sărbătoarea hramului Mănăstirii Crasna din județul Prahova, România. Sărbătoarea, care a durat 2 zile, sâmbătă și duminică (1-2 octombrie…
9:03, marți, 4 octombrie, 2016 | Continuarea
Acum puterile cerești

G. Lvovski – Acum puterile cerești / Г. Львовский – „Ныне силы небесныя” Corul de bărbați Mihail Berezovschi, or. Chișinău. Dirijor Vladimir Ciolac. / Мужской церковный хор „Михаил Березовский”. Молдова, г. Кишинев. Регент Владимир Чолак.
9:12, sâmbătă, 9 aprilie, 2016 | Continuarea
„Cântece bisericești”. Corul bisericii „Sfânta Vineri”, anul 1994

Biserica „Înălţarea Domnului” („Sfânta Vineri”) din Chișinău. Corul bisericii „Înălţarea Domnului”, dirijor Irina Ciolac. Înregistrare din arhiva TV-Moldova, 05. 01. 1994
9:05, sâmbătă, 2 aprilie, 2016 | Continuarea
Rugăciunea cântată – Liturghia pentru cor bărbătesc de Vladmir Ciolac

Astăzi a ieşit de sub tipar o carte inedită. E vorba de un repertoriu cu cântările Sfintei Liturghii pentru cor bărbătesc semnată de către maestrul Vladimir Ciolac, dirijorul corului „M. Berezovschi” din cadrul bisericii USM. În cuvântul înainte a cărţii se menţionează mai multe: „Vladimir Ciolac este un nume de referință în lumea muzicienilor și…
4:00, miercuri, 30 martie, 2016 | Continuarea
Ce muzică să ascult?

Poate mulţi dintre noi tinerii care mergem la biserică ne-am gândit ce muzică putem să ascultăm şi ce nu, ce am putea asculta în aşa fel încât să nu ne facă rău, să nu fie împotriva lui Dumnezeu. Şi eu am avut problema asta când am L-am cunoscut pe Dumnezeu. Ascultam muzică house pe atunci şi eram împătimit,…
6:28, miercuri, 20 ianuarie, 2016 | Continuarea
Corul „Flacăra” a Sfintei Mănăstiri Curchi a fost premiat la Festivalul Internaţional de Muzică Bisericească de la Hajnowka, Polonia

În Catedrala „Sfânta Treime” din oraşul Hajnowka – Polonia s-a desfăşurat, în perioada 11-16 mai a.c., Festivalul Internaţional de Muzică Bisericească de la Hajnowka, ediţia a XXXIV-a. Republica Moldova a fost reprezentată la acest festival de Corul „Flacăra” a Sfintei Mănăstiri Curchi. Corul Sfintei Mănăstiri Curchi, condus de către dirijorul Victor Bragari, a reprezentat ţara noastră la…
9:39, sâmbătă, 16 mai, 2015 | Continuarea
Muzica bizantină vindecă deprimarea

Muzica bizantină îl sfințește pe om fără jertfă. Un mijloc însemnat de vindecare a sufletului chinuit al omului căzut, al celui pătimaș, este cu adevărat muzica bizantină. De aceea înțeleptul doctor al sufletului, Cuviosul Porfirie, spune: „Muzica bizantină este foarte folositoare de suflet. Nu trebuie să existe nici un creștin care să nu cunoască muzica…
6:57, miercuri, 4 iunie, 2014 | Continuarea
Despre muzica bisericească la ortodocși, catolici și protestanți

Să spunem cîteva lucruri despre muzica bisericească. Scopul muzicii bisericești este să provoace o stare de străpungere a inimii (catanixi) sau doxologie și nu un sentimentalism senzual. În tradiția apuseană din Evul Mediu, s-a impus obiceiul, de către franci, de a nu se face distincție între cîntecele de amor și cele religioase. Dacă veți asculta Psalmi…
11:16, joi, 10 aprilie, 2014 | Continuarea