Despre “profeţiile” de tip Vanga şi Nostradamus, horoscoape, OZN, credinţa în superstiţii…
11:22, sâmbătă, 23 august, 2014 | Cuvinte-cheie: Ambrozie Iurasov, despre vrajitorie, horoscop, magie, nostradamus, OZN, sfaturi duhovnicești, superstiţii

– De unde apar oameni ca Vanga şi Nostradamus şi cum de pot cunoaşte viitorul sau trecutul?
– Nu e nimic deosebit în aceasta. Mulţi oameni care stau de vorbă cu cineva pot spune ce fel de om este acesta şi ce ar putea să facă în viitor. Pentru aceasta nu e nevoie de darul proorociei, ci de experienţă de viaţă. Aşa că demonii pot prezice multe, dar nu înseamnă că ei ştiu multe cu adevărat. Ei nu ştiu nimic despre sfârşitul lumii.
– Pot oare demonii să ne citească gândurile?
– Nu, nu pot, dar ar putea să le afle. Când ne sugerează ceva, se uită bine la noi, ne ghicesc reacţia – ceea ce gândim la cele sugerate – şi acţionează în consecinţă. Dacă le vom accepta imediat sugestia, atunci demonii ne-au prins, ştiu cum gândim şi ne atacă aşa în continuare. Demonii au o experienţă uriaşă…ei îşi dau seama imediat ce păcat îl poate doborî pe un om anume.
De aceea, omul care nu vorbeste mult despre el, nu descoperă firea lui, nu este atât de vulnerabil. Demonii nu ştiu ce gândeşte şi cum poate fi ispitit.
– Dacă îmi taie calea o pisică neagră înseamnă că îmi va merge rău?
Deşi în Rusia s-au împlinit 1000 de ani de la încreştinare, duhul superstiţiei şi al păgânătăţii a rămas viu.
A venit la mine o fată şi mi-a spus: “Părinte, spuneţi că nu trebuie să credem în horoscop, dar să ştiţi că acesta spune adevărul! La mine au venit nişte ţigani şi mi-au vândut bijuterii din aur care, ulterior, s-au dovedit a fi false. După aceea am citit în horoscop că în acea zi pot avea neplăceri cu aurul”. Iată cum a prins-o diavolul în plasă! Apoi s-a abonat special la ziar, ca să citească horoscopul. Altă dată a citit că trebuie să fie atentă cu documentele. A mers în audienţă la o întreprindere în acea zi, iar o femeie de acolo i-a luat din greşeală dosarul cu documente. A căutat dosarul mai mult de o oră şi bine că femeia aceea îl lăsase la poartă după ce a văzut că nu este al ei! Multe i s-au întâmplat de felul acesta. După aceea nu se mai putea abţine din a citi horoscopul. Atunci când omul cere ajutorul vreunei babe în loc să vină la Domnul, se întâmplă ca baba, deşi nu ştie nimic, să-l ajute. De ce? Omul crede în ce spune baba şi primeşte ajutor conform credinţei lui. Astfel, omul se prinde în plasa diavolului, iar după aceea nu mai ştie cum să se elibereze din ea.
– Ce sunt aceste apariţii ale OZN?
– Acestea sunt duhuri rele. De ce? Fiindcă oamenii au devenit savanţi acum, le place tehnica şi diavolul îi ispiteşte sub această formă. Când eram în armată, am văzut şi eu un astfel de OZN. Au venit atunci nişte tineri din Moscova să mă viziteze. Plouase de curând şi nu se putea folosi drumul, aşa că i-am dus cu barca prin împrejurimi. Când ne-am apropiat de un pod, cam la 100 de metri de noi a apărut un OZN – o sferă luminoasă. Toţi s-au întrebat ce ne facem, dar eu am spus: “Haideţi să ne rugăm!” Am făcut semnul crucii spre sferă şi am rostit rugăciunea “Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui!”. Nici nu am terminat rugăciunea, că acel OZN a şi dispărut! Aşa că demonii iau diverse forme.
Indrumar crestin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Parintele Ambrozie. vol. 1, Editura Sophia, Bucuresti, 2008

Știm că lumea e ocrotită de un înger al lui Hristos, la fel și fiecare țară, oraș sau sat. Sfințind...
A trecut la Domnul Arhimandritul Ambrozie Iurasov, duhovnicul Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din orașul Ivanovo, Federația Rusă. Arhimandritul...
Se poate cere ca Domnul să-l aducă la credinţă pe soţ, pe copil sau pe aproapele, să-i înţelepţească, să-i întărească....
Mântuirea începe atunci când voinţa lui Dumnezeu se întâlneşte cu acordul omului. Dacă voia noastră este împotriva voii lui Dumnezeu, atunci...
Arhim. Ambrozie (Iurasov): Există un proverb rusesc care spune că dacă ai pierdut bogăţia înseamnă că, de fapt, nu ai...
Omul mândru nu se va smeri niciodată în faţa lui Dumnezeu. Drept urmare a acestei înverşunări încep suferinţele, crizele, tristeţea,...
Poate pentru că i-am deschis ușa să plece, așa cum se întâmplă cu căldura din casă. Părinții spun că dacă...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul