Detalii mai puțin cunoscute despre harismele Sf. Nectarie înainte de adormirea sa - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Detalii mai puțin cunoscute despre harismele Sf. Nectarie înainte de adormirea sa

13:47, joi, 9 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie:

Sf. Nectarie de Eghina, episcopul mare făcător de minuni, care a adus și aduce încă bucurie în casele și sufletele atâtor creștini din întreaga lume, nu a avut deloc o viață liniștită și fericită. Sf. Nectarie a fost unul dintre cei mai persecutați și prigoniți sfinți ai Bisericii. Suferind suplicii și nedreptăți, a biruit răutatea acestei lumi prin forța iubirii și smereniei sale în Hristos.

Vă prezentăm câteva aspecte din experiența duhovnicească a Sf. Nectarie, cea care i-a dat putere să înfrunte și să biruiască toate uneltirile vrăjmașului.

Răspunsul Sf. Nectarie față de persecutorii săi

Părintele Nectarie este primit cu chirie în casa unei creştine evlavioase din Gargaretta. Neprimind însă nicio slujbă, el nu avea bani nici pentru chirie şi nici pentru hrană. Femeia, neînţelegând cum un mitropolit poate să ajungă în astfel de situaţie, îl întrebă:

  • Cum aţi ajuns aşa fără nimic? Vreau să spun, fără niciun sprijin din partea Bisericii.
  • Uneltirea vrăjmaşului, a celui viclean. Vrea să-mi biruie răbdarea, să mă silească să mă răzvrătesc… Dar slavă Domnului, continuă. Hristos, dragă doamnă, dulcele nostru Mântuitor, a doua Persoană a Sfintei Treimi, deşi este Atotputernic, are obiceiul de a Se ascunde pe Sine. Din prea marea Sa smerenie. Deşi Împărat a toate câte sunt, rămâne smerit şi blând. Nu primeşte să Se arate celor ce Îl provoacă, înveşmântat în puterea pe care Tatăl I-a dăruit-o, ca Unuia ce a biruit moartea. Cu toate acestea, fiţi sigură, Se arată celor ce-L caută cu inimă curată, celor ce-L cheamă fierbinte.

Adesea vorbea cu sfinții și cădea în extaz. Contemplația

De-a lungul acestor necazuri, părintele Nectarie se dedica din ce în ce mai mult rugăciunii şi vieţii lăuntrice. Maicile mărturisesc cum îl vedeau adesea pe Părintele vorbind cu sfinţii, cu Maica Domnului şi o pace desăvârşită se vedea pe chipul său….

Ajuns la vârsta de 74 de ani, Părintele Nectarie simţea că timpul despărţirii sale de cele pământeşti se apropie. Chinuit de o mai veche suferinţă trupească, îşi îndeplinea după putere ultimele obligaţii liturgice faţă de fiii şi fiicele sale duhovniceşti. Simțind că i se apropie sfârşitul, a cerut pe 20 august 1920, să meargă să se închine la icoana Maicii Domnului Hrisoleontisas, icoană făcătoare de minuni aflată de cealaltă parte a muntelui. Sf. Nectarie a mers pe un măgăruş însoțit de două maici şi a petrecut timp de 15 zile în rugăciune alături de icoana Maicii Domnului.

Pe drumul de întoarcere spre mănăstire, Sfântul a făcut un popas şi a cerut maicilor să se roage pentru ultima dată pentru toţi  locuitorii insulei. Părintele, pătruns de rugăciune, a căzut în extaz, iar maicile speriate ca nu mai mişcă, au încercat să îl trezească. Îndurerat, părintele le-a mustrat uşor: „Pentru ce te-ai temut şi m-ai tulburat de la rugăciune?”

Mutarea la Domnul și proslăvirea

Astfel, după o lungă şi tăcută suferinţă, în seara zilei de 8 noiembrie 1920, Sf. Nectarie a trecut la Domnul, intrând în corturile drepţilor.

Cine poate spune durerea şi lacrimile maicilor şi a localnicilor care îl iubeau pe Sfântul? Însă încă de la înmormântare şi până acum, Sf. Nectarie a săvârşit şi săvârșește nenumărate minuni şi tămăduiri trupeşti, fiind alături de toţi cei ce îi cer ajutorul în rugăciuni, şi nu numai, ci şi faţă de păcătoşii, asupra cărora Sfântul veghează cu dragostea sa. Pe cât a fost de prigonit în viaţă, pe atât este iubit astăzi de creştinii de pretutindeni, încât putem spune că Sf. Nectarie a devenit cel mai iubit Sfânt al zilelor noastre.

Descoperirea moaștelor sale izvorâtoare de mir şi neputrezite, cât şi consemnarea nenumăratelor minuni, au făcut ca Sfântul Sinod al Greciei să îl canonizeze în data de 9 noiembrie 1961, alcătuind slujba de pomenire şi Troparul Cuviosului ierarh, atât de popular pe buzele tuturor credincioşilor de pretutindeni:

Pre cel născut în Silivria și ocrotitorul Eghinei, pre cela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pre Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pre un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce strigă cu evlavie: Slavă lui Hristos, Celui care te-a slăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui care lucrează printru tine tuturor tămăduiri!

(Extras din Revista Atitudini, Nr. 16)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com