Deznădejdea este o dovadă că pe mine nu Dumnezeu mă interesează, ci ceea ce cer eu de la El…

Aici este o problemă. În primul rând, Dumnezeu ascultă rugăciunea. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu. Zice „iară Mine nu puteţi face nimic”.

Tot ce facem – spun un cuvânt foarte îndrăzneţ, să nu vă smintiţi, să îl înţelegeţi corect – şi când facem păcat, noi facem cu puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Deci Dumnezeu ne dă nouă o putere care e în viaţa noastră, care e a Lui. Noi suntem nimic. N-avem nimic. Tot ce avem, avem de la El. Şi ne lasă în folosinţă această putere, încât ne creăm iluzia că este a noastră. De aceea zice „cine nu intră prin uşa care sunt Eu, e hoţ şi tâlhar”. Noi furăm puterea Lui Dumnezeu, care ne este Tată, pentru fericirea noastră şi o folosim în rău. Dar El este prezent acolo.

Eu când zic „Doamne”, zicerea mea este chiar auzirea Lui. El mă aude în clipa în care eu zic „Doamne”. Când nu primesc răspunsul în fapte la rugăciunea mea – citiţi în epistola Sfântului Apostol Iacob – ori cer spre a folosi prost ce cer, ori nu mi-ar fi mie de folos să primesc. Ori planul Lui Dumnezeu atunci este să cresc în răbdare. Ori, nu am credinţă… încă.

Şi deznădejdea este o dovadă că pe mine nu Dumnezeu mă interesează, ci ceea ce cer eu de la El. Eu am un finuţ pe care îl vedeam foarte des când era mic. Cu el am văzut cum trece interesul pentru cineva la interesul pentru ceva: Când era foarte mic îmi zâmbea şi se bucura mult când mă vedea. Printre primele cuvinte a fost şi „nana” strigat cu multă bucurie. Dar într-o zi, pe la vreo doi ani, în loc să strige „nana” şi să alerge la mine, a strigat: „Nana, ce mi-ai adus?”. Pentru că mereu aveam ceva bun pentru el, iată că acel „ceva bun” devenise mai interesant decât mine! Aceasta este, de multe ori, şi relaţia noastră cu Dumnezeu! Să încercăm să-I vorbim fară să-I tot cerem câte ceva bun! Să zicem şi: „Doamne, mie îmi ajunge că Tu eşti cu mine”.

Ca să nu cădem în deznădejde trebuie ne spovedim şi să ne împărtăşim cât mai des, pentru că vrăjmaşul, într-o minte care se lasă pradă deznădejdii, poate să facă ce voieşte. Să fugim de acest păcat la întâlnirea cu domnul în Sfintele Taine.

Din Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Editura Doxologia, Iași, 2012